Ședință crucială la Parlament: Nicușor Dan a cerut înființarea Comandamentului Nodului Logistic România

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 17-09-2025 14:37

Article thumbnail

Sursă foto: Administrația Prezidențială

Conducerile Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc în şedinţă, miercuri, de la ora 15:30, pentru a analiza, printre altele, o scrisoare din partea şefului statului, Nicuşor Dan, care propune Parlamentului aprobarea înfiinţării pe teritoriul naţional a Comandamentului Nodului Logistic - România.

Şedinţa va avea loc în format online.

Printr-o altă scrisoare, aflată pe agenda Birourilor permanente reunite, preşedintele Nicuşor Dan informează Parlamentul că a aprobat prepoziţionarea pe teritoriul României a unor aeronave de realimentare în aer, a unui contingent al SUA şi mijloace de protecţia forţei şi a unor aeronave ISR şi de supraveghere la Baza 57 aeriană Mihail Kogălniceanu, scrie Agerpres.

Birourile permanente reunite vor lua act şi de aprobarea prealabilă a Comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cele două Camere pentru iniţierea de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia generală pentru armamente, a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie "Corvetă uşoară din clasa HISAR".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri