Secţia COVID a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, care a funcţionat până acum în clădirea principală, a fost mutată într-un imobil separat, acest lucru făcând posibil ca şi celelalte secţii să îşi reia treptat activitatea potrivit Agerpres.
Managerul spitalului, Andras Nagy Robert, a declarat, miercuri, că au început lucrările şi la clădirea modulară în care va funcţiona un post de urgenţă destinat exclusiv persoanelor suspecte şi infectate cu noul coronavirus.
"Secţia Infecţioase COVID s-a mutat astăzi. Se lucrează deja la fundaţia Urgenţei modulare, ca treptat, de săptămâna următoare, să putem deschide anumite secţii şi mă gândesc acum în principal la secţiile mari: Interne, Neurologie, Cardiologie, care sunt vitale şi din punctul nostru de vedere", a declarat, pentru AGERPRES, Andras Nagy Robert.
Acesta a mai spus că secţia COVID mutată în clădirea de Boli Infecţioase are 11 saloane şi 27 de paturi.
În momentul de faţă, în spital sunt internaţi 22 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 16 în secţia Infecţioase, cinci la Chirurgie şi unul în stare critică la secţia de Terapie Intensivă.
De asemenea, în spital mai sunt internaţi alţi nouă pacienţi suspecţi COVID, dintre care unul este intubat la Terapie Intensivă.
Secţia COVID a SJU din Sfântu Gheorghe, mutată într-o altă clădire - Celelalte secţii reiau treptat activitatea
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

30
Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului din Bistriţa
30

27
Tinerii dorm tot mai puțin: durata somnului adolescenților a scăzut în ultimii ani
27

21
1.500 de specialiști vor fi instruiți pentru prevenirea și controlul bolilor transmisibile
21

63
Mezelurile, în centrul unui focar de listerioză în Franța: două persoane au murit
63

31
Daltonismul ar putea ascunde un semn timpuriu al cancerului de vezică urinară
31

44
Alimentația la menopauză: cei mai importanți șapte nutrienți care ajută la evitarea riscurilor
44

23
Consiliul Județean Brașov vrea să preia Spitalul CFR de la Ministerul Transporturilor
23

45
Ce ar trebui să mănânci la menopauză: 7 nutrienți esențiali pentru a reduce riscurile
45

30
Cafea și somn? Specialiștii spun că această combinație poate crește energia
30

9
Peste 3.500 de constănțeni, diagnosticați cu infecții respiratorii
9

22
Ziua Mondială a Rinichiului: Medicii avertizează că bolile renale pot evolua fără simptome
22

1.033
Cum poate fi prevenită și depistată precoce una dintre cele mai frecvente boli la femei
1.033

37
Specialiștii avertizează: unele analgezice populare pot avea riscuri pentru sănătate
37

















Comentează