Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a sosit marţi în Ecuador, în cadrul primului său turneu în America de Sud pentru a susţine democraţia, la mai puţin de 24 de ore de la decretarea stării excepţionale pe întreg teritoriul ţării din cauza unui val de violenţe legate de combaterea traficului de droguri, informează miercuri AFP şi Reuters preluate de agerpres.
Preşedintele ecuadorian Guillermo Lasso demonstrează că democraţia poate oferi rezultate reale oamenilor, a declarat marţi secretarul de stat american Antony Blinken înaintea întâlnirii de la Quito. Blinken a precizat că va aborda provocările regionale, cum ar fi migraţia, cu preşedintele Lasso şi cu ministrul de externe Mauricio Montalvo.
Guillermo Lasso, un fost bancher conservator care a preluat funcţia de preşedinte al ţării în luna mai, i-a comunicat secretarului de stat american că Ecuadorul "astăzi, mai mult decât oricând, împărtăşeşte valorile democraţiei şi libertăţii" cu Statele Unite.
"Admirăm vocea puternică pentru democraţie pe care aţi împărtăşit-o cu poporul ecuadorian, dar şi pentru oamenii din întreaga noastră emisferă", a spus Blinken, apreciind rolul preşedintelui Ecuatorului în distribuirea rapidă a vaccinărilor COVID-19 în rândul populaţiei.
Totodată, Antony Blinken a aplaudat activitatea preşedintelui Lasso de combatere a corupţiei şi a spus că cele două ţări colaborează pentru a combate traficul de droguri şi schimbările climatice.
De la Quito, şeful diplomaţiei americane se va deplasa miercuri în Columbia, pentru o vizită de două zile.
Blinken intenţionează să sprijine aceste două ţări considerate de Washington drept exemple, într-un moment de reînnoire a tensiunilor cu Venezuela.
Migraţia este un punct central al turneului secretarului de stat american, pe fondul unui număr tot mai mare de migranţi care se îndreaptă spre graniţa sudică a SUA, unii provenind din America de Sud.
Secretarul de stat american laudă abordarea preşedintelui Lasso, care dovedeşte că democraţia dă rezultate (Ecuador)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

53
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
53

36
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
36

250
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
250

30
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
30

544
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
544

40
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
40

1.023
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.023

636
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
636

1.750
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.750

1.153
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.153

1.912
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
1.912

2.515
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
2.515

1.600
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
1.600















Comentează