Fostul ministru al finanţelor britanic Rishi Sunak a obţinut miercuri cele mai multe voturi în prima rundă a alegerilor interne pentru desemnarea succesorului lui Boris Johnson ca lider al Partidului Conservator şi, implicit, prim-ministru al Regatului Unit, transmit Reuters, AFP şi EFE, potrivit Agerpres.
Sunak a obţinut 88 de voturi ale deputaţilor conservatori.
El a fost urmat de Penny Mordaunt, fost ministru al apărării, cu 67 de voturi, şi de şefa diplomaţiei britanice Liz Truss, cu 50 de voturi.
În cursă au rămas de asemenea Kemi Badenoch (40 de voturi), Tom Tugendhat (37 de voturi) şi Suella Braverman (32 de voturi).
Actualul ministru al finanţelor Nadhim Zahawi şi fostul ministru al sănătăţii Jeremy Hunt au fost eliminaţi, nereuşind să obţină numărul de voturi minim (30) necesar menţinerii în cursă.
Rezultatele au fost anunţate de către Graham Brady, responsabil al comitetului care organizează scrutinul.
Un al doilea tur este prevăzut să aibă loc joi şi un altul, dacă va fi necesar, se va desfăşura vineri.
Obiectivul este să nu fie mai mult de doi candidaţi înainte de vacanţa parlamentară, care începe pe 22 iulie. Numele viitorului premier al Regatului Unit va fi cunoscut pe 5 septembrie, în urma unui vot final deschis membrilor partidului.
Se stabilește succesorul lui Boris Johnson - Rezultatele primei runde ale alegerilor Partidului Conservator
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Situația conductei Drujba dă apă la moară Budapestei - Viktor Orban acuză Ucraina că plănuiește sabotarea sistemului energetic al Ungariei
6

5
Schimbări climatice: Pericolul care pândește pinguinii imperiali
5

663
Eșecul sancțiunilor occidentale? Mașinăria de bani a Kremlinului merge înainte: Marea Britanie admite că nu poate opri 'Flota fantomă'
663

17
Incendiul de la Crans-Montana - Guvernul elveţian va plăti 56.000 de dolari fiecărei victime
17

403
Luvrul schimbă conducerea după 'jaful secolului': Cine este omul chemat să salveze muzeul și ce rol va avea fosta directoare
403

1.705
Cine este principalul 'dușman' electoral al lui Viktor Orban: 'Nu vom plăti'. Campanie agresivă înaintea alegerilor decisive din Ungaria
1.705

27
Guvernul Elveției va acorda sprijin financiar unic de 50000 de franci victimelor incendiului de la Crans-Montana
27

4.852
VIDEO 'Vor regreta': Vladimir Putin amenință din nou. Zvonurile care au pus pe jar Kremlinul
4.852

41
Papa Leon al XIV-lea va face primele vizite externe în 2026: deplasări în Europa și Africa
41

3.053
29 de studenți români, nevoiți să își întrerupă călătoria spre Franța la granița Austriei: 14 defecțiuni grave au fost găsite la autocar
3.053

80
Turcia respinge relatările privind o posibilă incursiune în Iran în cazul unui atac american
80

27
Polonia acuză șase persoane că au încercat să exporte ilegal în Rusia echipamente militare sub sancțiuni
27

2.461
Românul care pretinde că este 'milionar din Dubai' a pus autoritățile olandeze în alertă. Bărbatul a vândut bijuterii din aur fals, apoi a dispărut
2.461

















Comentează