Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a început discuţiile cu ministerul de resort pentru a stabili condiţiile în care se va efectua extragerea şacalilor din rezervaţie, a declarat, pentru AGERPRES, guvernatoarea Atena Groza.
Acţiunea se va desfăşura în această iarnă, iar după ce se va stabili modul de extragere a şacalilor se va demara licitaţia pentru a se stabili cine va efectua operaţiunea.
"Este obţinut avizul de la Academia Română şi avem acordul Ministerului Mediului. Problema este legată efectiv de modul de extragere, cine o poate face şi în ce condiţii, astfel încât să fie şi eficientă, pentru că, aşa cum se ştie, şacalul este o specie oportunistă, extrem de inteligentă, iar vânătoarea este la această specie este grea", a menţionat guvernatoarea Rezervaţiei.
Atena Groza a amintit că ARBDD a obţinut acordul pentru extragerea din rezervaţie a circa 300 de exemplare de şacal.
Comunităţile din Deltă s-au plâns în repetate rânduri din cauza înmulţirii efectivelor de şacali, care atacă animalele din gospodării şi distrug culturile de legume din curţi. În replică, iubitorii animalelor susţin că localnicii trebuie să-şi împrejmuiască gospodăriile şi că extragerea şacalilor este doar un pretext pentru a solicita redeschiderea vânătorii în rezervaţie.
Se stabileşte modul de extragere a şacalilor din Deltă: Este obţinut avizul de la Academia Română şi avem acordul Ministerului Mediului
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

9
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
9

1.236
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
1.236

1.344
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.344

492
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
492

2.904
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.904

2.098
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.098

1.386
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.386

1.136
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.136

2.951
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.951

1.122
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.122

664
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
664

1.091
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.091

1.913
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.913
















Comentează