Ucraina înăspreşte controlul la frontiera cu Transnistria, unde armata ucraineană a început să ridice o reţea de fortificaţii, relatează marţi publicaţia ucraineană RBC.ua, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru graniţa de stat, Andrei Demcenko.
"La frontiera cu Republica Moldova există un astfel de segment ca Transnistria. De la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, forţele de apărare ucrainene au consolidat această direcţie. Nu doar că se întăreşte controlul, ci şi se construieşte o reţea de fortificaţii", a declarat Demcenko într-o intervenţie la televiziunea ucraineană.
Potrivit oficialului ucrainean, din cauza "perfidiei inamicului", Ucraina trebuie să fie pregătită pentru orice fel de provocări, iar în acest sens frontierele cu Belarus şi Republica Moldova necesită o atenţie sporită.
Purtătoarea de cuvânt a Comandamentului operativ Sud al forţelor ucrainene, Natalia Gumeniuk, a subliniat cu câteva zile în urmă că Rusia nu are posibilitatea de a efectua o operaţiune de debarcare în Transnistria.
Ministerul Apărării rus a acuzat joia trecută Ucraina că plănuieşte să invadeze în viitorul apropiat Transnistria, după o operaţiune sub steag fals, dar Chişinăul a dezminţit imediat această informaţie, potrivit media de peste Prut.
Ucraina şi-a intensificat pregătirile pentru invadarea regiunii transnistrene, astfel încât la graniţa sa cu Transnistria se constată acumulări de personal şi de echipament militar, susţinea acelaşi minister într-un al doilea avertisment, dat publicităţii în aceeaşi zi, conform TASS.
Deja peste o zi, pe o notă mai dură, Ministerul rus de Externe transmitea Chişinăului, Kievului şi aliaţilor occidentali ai Ucrainei că Moscova va percepe orice acţiuni care ameninţă forţele ruse staţionate în Transnistria drept un atac asupra Rusiei.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a denunţat aceste informaţii ca fiind false, destinate să creeze panică şi confuzie în rândul oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Autorităţile de la Chişinău au îndemnat cetăţenii la calm şi să se informeze doar din surse oficiale, potrivit Deschide.md.
Rusia dispune în Transnistria de un contingent de aproximativ 2.000 de militari: în jur de 500 de militari în cadrul forţei de menţinere a păcii, iar restul de circa 1.500 în Grupul Operaţional al Trupelor Ruse (GOTR), urmaşul al Armatei a 14-a de gardă sovietică.
Chişinăul a cerut în mod repetat Moscovei să îşi retragă militarii GOTR din Transnistria. Cât priveşte misiunea de pace din Transnistria, guvernul moldovean a cerut înlocuirea acesteia cu o misiune civilă internaţională.
Moscova explică menţinerea militarilor GOTR prin faptul că aceştia asigura paza şi securitatea depozitelor de muniţii de la Cobasna, o localitate situată la aproximativ 200 kilometri de punctul de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa.
Potrivit diverselor media de la Chişinău, la Cobasna ar fi stocate aproximativ 20.000 de tone de arme şi muniţii care au ajuns în Transnistria după retragerea trupelor sovietice din Republica Democrată Germană, Cehoslovacia şi alte foste state satelit ale URSS. În realitate, afirmă experţi moldoveni, nu se ştie exact câte tone de muniţii se află la ora actuală în aceste depozite, întrucât Transnistria a fost deseori acuzată că ar vinde ilegal armament, conform media de la Chişinău.
Însă pe lângă contingentul de forţe ruse, în Transnistria există şi o aşa-zisă armată transnistreană, pe care Chişinăul o califică drept grupare paramilitară, care include, între altele, o miliţie populară şi o structură de cazaci (Oastea Căzăcească). Dacă ar fi ca Tiraspolul să convoace toate aceste unităţi, numărul total al persoanelor chemate sub arme ar ajunge la 15.000, conform portalului Zona de Securitate.
Se pregătește ceva la granița cu Republica Moldova: Ucraina construieşte fortificaţii în dreptul Transnistriei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1
Şeful Statului Major francez deplânge lipsa de previzibilitate a „aliatului american”
1

611
Mișcare neobișnuită pe timp de zi a Rusiei - Sute de drone se îndreptau către Kiev
611

61
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz: Marea Britanie vrea să organizeze un summit cu mai multe țări pentru a găsi soluții / Discuții telefonice între Donald Trump și prim-ministrul indian Narendra Modi
61

1.446
Vladimir Putin sabotează negocierile de pace cu Ucraina în mod deliberat. Are un plan bine pus la punct și îl urmează fără abateri
1.446

78
Lege nouă în Viena: persoanele cu „comportament inacceptabil” nu mai primesc apartament
78

2.339
VIDEO Sub pretextul războiului cu Iranul, Israelul își extinde teritoriul în Liban și anunță noi cuceriri teritoriale: e vizat sudul Libanului, până la râul Litani
2.339

72
Semiluna Roşie anunţă că 82.000 de structuri civile au fost lovite în Iran
72

2.316
Agențiile de rating intră tare peste Viktor Orban: În Ungaria, austeritatea este inevitabilă
2.316

2.381
Decizie radicală în Rusia: Putin autorizează utilizarea armelor de foc de către grupuri private pentru protejarea energiei
2.381

62
Alegeri parlamentare în Danemarca: Social-democraţii lui Mette Frederiksen se îndreaptă spre cel mai slab rezultat al lor de după Al Doilea Război Mondial
62

3.410
Țările care pot intra oricând în conflictul din Iran alături de SUA și Israel: Sunt pregătite de război
3.410

60
Secretarul de stat american Marco Rubio va participa vineri la reuniunea G7 din Franța
60

6.815
Schimbare de forță la vârful Iranului: Cine este Mohammad Baqer Zolqadr, generalul care preia securitatea națională
6.815
















Comentează