Gazele naturale, uleiul, mălaiul, făîna, cartofii, serviciile de apă, canal şi salubritate, dar şi serviciile poştale s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, în intervalul mai 2021 - mai 2022, preţurile la gaze naturale s-au majorat cu 86,71%, în timp ce cartofii s-au scumpit cu 50,93%, iar uleiul a înregistrat un salt de 44,14%.
Potrivit sursei citate, la capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri importante ale preţurilor au mai fost consemnate la mălai (+31,55%), făină (+30,13%) şi ouă (+16,62%). Totodată, comparativ cu luna anterioară, preţul la cartofi a crescut cu 18,91%, iar uleiul cu 6,03%.
Pe de altă parte, de la lună la lună, există şi produse care s-au ieftinit, precum ouăle, respectiv cu 1,55%.
În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale, la combustibili - cu 38,48%, la energia termică (+22,98%) şi la energia electrică (+18,46%).
În acelaşi timp, faţă de luna anterioară, gazele s-au scumpit, în mai 2022, cu 0,78%, iar tarifele la energie electrică s-au ieftinit cu 0,30%.
La servicii, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la cele de transport aerian (+20,28%), poştale (+16,54%) şi la cele de apă, canal, salubritate (18,67%). Comparativ cu luna anterioară, serviciile de transport aerian s-au scumpit cu 3,03%, în timp ce serviciile de telecomunicaţii s-au ieftinit cu 0,09%.
În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că "s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023".
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 14,5%, în luna mai 2022, de la 13,76% în aprilie, în condiţiile în care, în ultimul an, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 14,25%, mărfurile nealimentare cu 17,18%, iar serviciile cu 7,47%, conform datelor publicate, vineri, de INS.
Scumpiri uriașe în România la alimente, energie, servicii și utilități (LISTA)
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

186
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
186

751
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
751

21
Deficitul balanței comerciale a României în luna ianuarie s-a redus cu 15,5% față de anul trecut și a ajuns la 2,3 miliarde de euro
21

16
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de joi
16

746
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
746

924
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
924

24
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
24

1.983
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.983

74
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
74

2.593
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.593

72
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
72

73
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
73

826
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
826

















Comentează