Etapa din Cupa Mondială de schi alpin prevăzută la Wengen, în Elveţia, de vineri până duminică, a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus, iar două din cele trei curse au fost mutate în prestigioasa staţiune Kitzbuehel (Austria), au anunţat luni organizatorii, citaţi de AFP.
"După o nouă analiză a situaţiei actuale a pandemiei de Covid-19 la Wengen, cantonul Berna a luat decizia să anuleze cursele de pe Lauberhorn", au indicat organizatorii, ce urmau să pregătească două probe de coborâre şi un slalom în competiţia masculină.
"Autorităţile cantonului au stabilit, după o evaluare detaliată, că nu este posibil să ia toate măsurile de precauţie pentru ca sportivii şi staff-urile lor să fie protejaţi suficient în zone separate", a precizat Federaţia internaţională de schi (FIS), ce confirmase duminică desfăşurarea curselor.
Staţiunea Kitzbuehel, un loc mitic al Cupei Mondiale masculine, şi-a bulversat propriul program pentru a găzdui două din cursele prevăzute la Wengen (slalomul şi o coborâre), a indicat FIS câteva minute mai târziu.
Kitzbuehel, care trebuia să organizeze o coborâre, un super-uriaş şi un slalom săptămâna viitoare, va găzdui în cele din urmă două slalomuri încă de sâmbătă şi duminică, înainte de două coborâri pe 22 şi 23 ianuarie şi de un super-uriaş pe 24 ianuarie.
Este a doua etapă din Cupa Mondială de schi alpin anulată în acest sezon din cauza pandemiei, după ce competiţiile feminine de la Yanqing (China), unde vor avea loc probe din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă 2022, au fost reprogramate în Italia în februarie.
După ce finalul sezonului trecut a fost trunchiat de Covid-19, schiul alpin mondial şi-a modificat calendarul în acest sezon şi cursele se desfăşoară cu porţile închise.
"Sezonul este foarte dificil. Această decizie era însă necesară. Flexibilitatea şi adaptarea sunt cuvintele cheie ale acestui sezon încă de la început", a reacţionat Markus Waldner, un responsabil pentru cursele masculine în cadrul FIS.
Francezul Alexis Pinturault este în fruntea clasamentului general, cu un avans de 129 de puncte faţă de deţinătorul titlului, norvegianul Aleksander Aamodt Kilde.
Schi alpin - Etapa de Cupă Mondială de la Wengen a fost anulată, două curse au fost mutate la Kitzbuehel
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

12
Jonas Vingegaard a câştigat ediţia din acest an a Turului Cataloniei
12

13
Olandezul Max Verstappen ia în calcul o retragere din Formula 1
13

16
Revanşa dintre Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao va fi una demonstrativă. Data şi locul urmează să fie anunţate
16

39
Mihai Stoichiţă: În niciun caz nu voi sta eu pe bancă / Sper că meciul cu Turcia nu a fost ultimul din cariera lui Lucescu
39

494
FOTO UEFA sancționează drastic clubul Steaua Roșie Belgrad după afișarea unei icoane a lui Iisus pe stadion
494

63
Răzvan Burleanu: Starea medicală a domnului Mircea Lucescu este stabilă, e pe mâini sigure
63

2.043
Rareș Cojoc dă lovitura după divorțul de Andreea Popescu: A câștigat Grand Slam-ul WDSF, alături de partenera sa
2.043

247
Tragedia momentului în sportul românesc! Fost jucător şi antrenor al clubului Steaua s-a stins din viaţă la vârsta de 73 de ani
247

69
Naţionala României va fi condusă de antrenorul secund Ionel Gane la meciul amical cu Slovacia
69

3.234
Prima reacție a lui Mircea Lucescu după ce a ajuns din nou la spital. Soția selecționerului povestește ce s-a întâmplat
3.234

28
Bayern vrea să-l păstreze pe Harry Kane: Hoeness mizează pe prelungirea contractului
28

2.786
Ionel Ganea pierde definitiv procesul intentat Poliției Rutiere după ce a fost lăsat fără permis: Te faci că nu mă cunoști?
2.786

102
FC Barcelona este furioasă după accidentarea lui Raphinha: Clubul catalan va sesiza FIFA
102
















Comentează