Sindicatul STB a decis să îi acţioneze în judecată atât pe primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cât şi pe directorul general al societăţii de transport Bucureşti, Adrian Criţ, pentru că "vehiculează fel de fel de cifre drept prejudiciu, cu scopul vădit de a pune opinia publică şi cetăţenii împotriva salariaţilor STB".
Potrivit unui comunicat de presă al sindicaliştilor, transmis joi AGERPRES, un motiv al deciziei vizează declaraţiile directorului general, Adrian Criţ, potrivit căruia "Furturile de combustibil sunt la ordinea zilei, avem plângeri penale efectuate. Pe de altă parte, piesele şi componentele comandate dispar din punctele de lucru", sugerându-se opiniei publice că "supraconsumul" este similar cu "furtul", iar salariaţii sunt hoţi de combustibil şi piese de schimb, descoperind la autobaze un supraconsum de 220 de tone motorină.
De asemenea, reprezentanţii sindicatului STB menţionează faptul că primarul general la Bucureştiului, Nicuşor Dan, s-a antepronunţat în ce priveşte cercetările disciplinare declarând: "O să vedem inclusiv oameni cărora li se va desface contractul de muncă", iar directorul general a afirmat: "Cu siguranţă o să fie angajaţi concediaţi, după analiza din comisiile de cercetare disciplinară".
"Faptul că directorul general a 'forţat' salariaţi să participe în comisiile de cercetare disciplinară, dându-le dispoziţie clară că dacă nu vor propune concedierea celor care au refuzat să iasă în traseu, chiar ei, cei din comisii, vor fi cercetaţi disciplinar. Faptul că atât primarul general, cât şi directorul general vehiculează fel de fel de cifre drept prejudiciu cu scopul vădit de a pune opinia publică şi cetăţenii împotriva salariaţilor STB SA", sunt alte justificări ale sindicaliştilor.
Aceştia au adăugat: "Toate aceste declaraţii mincinoase la adresa sindicatului şi a persoanelor din conducerea acestuia ne-au determinat să luăm atitudine şi vom face, la rândul nostru, plângeri penale celor care au făcut aceste declaraţii. În vederea reprezentării şi asigurarea suportului juridic tuturor celor care vor fi cercetaţi, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) a semnat un contract de asistenţă juridică cu Societatea Civilă de Avocaţi Cuculis şi Asociaţii".
Angajaţii STB au declanşat o grevă în data de 20 ianuarie, iar timp de cinci zile şoferii de pe autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele din Capitală nu au circulat.
La o săptămână după încheierea protestului, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat că greva de la Societatea de Transport Bucureşti a generat pierderi de 13 - 14 milioane de lei, în timp ce şeful companiei de transport, Adrian Criţ, a precizat, pentru AGERPRES, că, după cinci zile de protest ilegal care a paralizat oraşul, angajaţii au înţeles că nu pot ignora legea şi obligaţiile pe care le au faţă de bucureşteni.
Pe data de 24 ianuarie, liderul Sindicatului din STB, Vasile Petrariu, a anunţat că şi-a dat demisia din funcţia de consilier general şi din Partidul Social Democrat (PSD).
Scandalul STB se mută în instanță! Sindicaliștii îi dau în judecată pe Nicușor Dan și Adrian Criț pentru 'declarații mincinoase'
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

898
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
898

1.418
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.418

116
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
116

1.465
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.465

4.623
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
4.623

5.272
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
5.272

2.629
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.629

943
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
943

82
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
82

653
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
653

2.376
VIDEO Polițiștii, în alertă! Captură mare de arme, într-un camion înmatriculat în Turcia
2.376

23
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
23

1.549
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
1.549
















Comentează