Scandal în Justiție după decizia CEDO în cazul Danileț: 'Un regres inacceptabil' / Forumul Judecătorilor cere demisii și reforme în CSM

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 16-12-2025 10:27

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: Pixiy.org

Asociația Forumul Judecătorilor din România (FJR) solicită asumarea răspunderii de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru abuzul constatat de Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza Danileț împotriva României, cerând demersuri care „pot începe cu demisii de onoare sau revocări”.

Într-un comunicat transmis presei, FJR indică explicit numele Lia Savonea și Simona Camelia Marcu, membre ale completului disciplinar care a dispus sancționarea fostului judecător Cristi Danileț, precum și pe Claudiu Marian Drăgușin, membru CSM care a susținut poziția Consiliului la pledoariile de la CEDO.

„Un regres inacceptabil”

„În ultimii ani, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a învederat autorităţilor române de zeci de ori necesitatea adoptării unor reforme prin care justiţia română să recapete elementele necesare funcţionării sale în baza principiilor independenţei, meritocraţiei, eficienţei şi responsabilităţii. Cu toate acestea, legile justiţiei, adoptate în anul 2022, au adus un regres inacceptabil, (...) sistemul judiciar fiind afectat grav în privinţa pilonilor săi, a fundamentelor unei justiţii independente, ceea ce a devenit vizibil pentru publicul larg zilele trecute, dezvăluirile despre gravele probleme din sistemul judiciar neputând rămâne fără asumarea unei răspunderi de niciuna din persoanele culpabile”, precizează asociaţia.

Critici dure la adresa CSM

Membrii acesteia consideră că reacţiile CSM „au ridicat întrebări fireşti” despre rolul său de garant al independenţei justiţiei, fapt care „a erodat încrederea în capacitatea sa de a acţiona în acest sens, compromiţându-se prin sancţiuni disciplinare aplicate discreţionar unor magistraţi, excluşi arbitrar din profesie şi de câte 4-5 ori, aceştia câştigând întotdeauna în căile de atac aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Potrivit sursei citate, deşi Asociaţia Forumul Judecătorilor a cerut constant reforme, Consiliul Superior al Magistraturii nu a reacţionat niciodată în mod real, neexistând timp de aproximativ 9 ani nicio întânire organizată de această autoritate administrativă cu asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor.

„Această atitudine de abandonare a magistraţilor oneşti a cunoscut punctul culminant în momentul în care Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut, prin membrul său ales Claudiu Marian Drăguşin, în faţa Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului, limitarea libertăţii de exprimare a magistraţilor şi, astfel, suprimarea din faşă a oricăror voci critice în sistem”, afirmă judecătorii.

Decizia CEDO în cazul Danileț

Luni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat, în Marea Cameră, decizia definitivă prin care fostul judecător Cristi Danileţ a câştigat procesul intentat statului român, după ce CSM, la acea dată condus de Lia Savonea, actual preşedinte al Înaltei curţi de Casaţie şi Justiţie, l-a sancţionat pentru două opinii personale postate pe pagina sa de Facebook. CEDO a decis că a fost încălcat articolul 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind libera exprimare. Potrivit avocatei sale, Nicoleta Popescu, decizia CEDO, „un moment-cheie în jurisprudenţa Curţii privind articolul 10 şi statutul magistraţilor”, clarifică faptul că, deşi sunt supuşi unei obligaţii generale de rezervă, magistraţii pot comenta public, inclusiv pe reţelele sociale, subiecte de interes general.

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, care a avut calitatea de terţ intervenient cu argumente în favoarea reclamantului Danileţ, consideră „salutară” decizia CEDO,  „mai ales pentru că acordă posibilitatea oricăror magistraţi care nu ocupă vreo funcţie înaltă în ierarhia sistemului judiciar sau nu sunt reprezentanţi ai vreunei asociaţii profesionale să facă declaraţii cu privire la chestiuni de interes public, beneficiind de garanţia protecţiei libertăţii de exprimare în temeiul articolului 10 din Convenţie, garanţie recunoscută tuturor magistraţilor”.

„Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să îşi asume răspunderea pentru abuzul constatat de Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Danileţ împotriva României, prin demersuri care pot începe cu demisiile de onoare sau revocarea judecătorilor Lia Savonea şi Simona Camelia Marcu (membre ale completului disciplinar care a dispus sancţionarea abuzivă a lui Cristi Danileţ, în acest moment preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Jusţie, respectiv director al Institutului Naţional al Magistraturii), precum şi Claudiu Marian Drăguşin, membru al CSM prezent la pledoariile de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, precizează asociaţia.

Judecătorii consideră că abia după „asumarea cu onoare” a răspunderii pentru criza de imagine şi decredibilizarea întregului sistem judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii „ar putea pretinde că este în măsură să contureze soluţii pe care să le propună puterii executive şi legislative”.

„Până la acel moment, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România nu poate legitima cu prezenţa sa o întâlnire cu garantul independenţei justiţiei care, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a susţinut tăcerea sistemului judiciar în faţa abuzurilor”, mai arată asociaţia.

De asemenea, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, împreună cu partenerii săi de dialog cu viziuni similare, respectiv Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie, „susţinători constanţi şi oneşti ai independenţei magistraturii”, îşi exprimă „disponibilitatea participării la grupul de lucru organizat de Guvernul României în vederea modificării legilor justiţiei”, aceasta fiind „calea legitimă pentru modificări sustenabile, absolut necesare la momentul actual”.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii anunţă demersuri pentru consultarea corpului profesional al judecătorilor, ”având în vedere contextul actual din justiţie”, printre temele discutate urmând să se afle detaşarea, transferul judecătorilor şi consecinţe asupra activităţii acestora în completurile de judecată, percepţia asupra independenţei justiţiei, salarizarea şi pensiile judecătorilor, dar şi libertatea de exprimare a judecătorilor.

Concluziile discuţiilor urmează să fie prezentate în 19 decembrie. 

Anunţul vine după documentarul Recorder privind situaţia din Justiţie şi după ce, iniţial, Secţia pentru judecători a CSM a susţinut că ”alegaţiile” din ancheta Recorder sunt contrare evaluărilor făcute în ultimii ani în ceea ce priveşte sistemul de justiţie şi a denunţat „amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătoreşti prin distrugerea încrederii în sistemul de justiţie”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri