Scandal fără precedent în Poliție: Mii de dosare, arse la ordinul unui șef; multe anchete ar putea fi blocate

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 18-01-2026 00:01

Actualizat: 18-01-2026 00:02

Article thumbnail

Sursă foto: https://glasul-hd.ro/

Un caz fără precedent zguduie Inspectoratul de Poliție Județean Prahova, după ce s-a descoperit că șeful Biroului Rutier Ploiești a ordonat incendierea ilegală a mii de documente oficiale, unele vechi de peste 20 de ani. Procurorii și conducerea Poliției au declanșat anchete penale și disciplinare, existând suspiciuni că printre actele distruse s-ar putea afla și dosare nesoluționate.

Dosare încărcate în camion și arse într-un container

Potrivit informațiilor oficiale, Laurențiu Drăghici, șeful Poliției Rutiere din Ploiești, ar fi decis să „facă loc” în arhivă și a scos tone de documente datând din perioada 2001–2011. Ajutat de un subaltern, acesta a apelat la o firmă privată, care a încărcat dosarele într-un camion.

Actele au fost transportate la Școala de Pompieri din Boldești-Scăeni, unde, potrivit anchetatorilor, au fost incendiate într-un container, chiar în curtea instituției. Reprezentanții școlii de pompieri au refuzat să comenteze incidentul.

„Am vrut să fac o faptă bună”

În fața superiorilor, ofițerul ar fi susținut că intenția sa a fost una bună, invocând lipsa spațiului din arhivă. Explicația ridică însă semne de întrebare, în condițiile în care sediul Poliției Ploiești era recent renovat, iar în interior se montau rafturi noi destinate arhivei.

Mai mult, potrivit legii, documentele din arhiva unei instituții publice nu pot fi distruse decât printr-o procedură strictă, cu avize și aprobări speciale, ceea ce nu s-ar fi respectat în acest caz, potrivit Antena 3 CNN.

Al doilea transport, oprit în ultimul moment

Anchetatorii au stabilit că, în aceeași zi, urma să fie distrus încă un transport de documente. Operațiunea a fost însă stopată în ultimul moment, după ce comandantul Poliției a aflat ce se întâmplă. Duba încărcată cu dosare a fost oprită în curtea instituției, iar actele rămase sunt acum analizate pentru a se stabili ce urma să fie ars.

Dosar penal și anchetă internă

Parchetul a deschis un dosar penal pentru distrugere de înscrisuri, infracțiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, limitele putând fi majorate în cazul funcționarilor publici. În paralel, la nivelul IPJ Prahova a fost constituită o echipă specială de cercetare, fiind demarată și o anchetă disciplinară.

Autoritățile încearcă acum să stabilească exact ce documente au fost distruse și dacă printre ele se aflau dosare încă active sau cazuri nerezolvate, ceea ce ar putea agrava semnificativ situația juridică a celor implicați.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri