Un cetăţean rus din Danemarca a fost acuzat de spionaj, sub suspiciunea că a furnizat statului rus informaţii despre tehnologia energetică daneză, au anunţat miercuri autorităţile daneze citate de Reuters.
Persoana cu cetăţenie rusă, ale cărei identitate, vârstă şi gen nu au fost făcute publice, este suspectată că a transmis "informaţii referitoare, între altele, la tehnologia energetică daneză unui serviciu de informaţii rus", contra plată, a precizat într-un comunicat procuratura daneză.
Ambasada rusă la Copenhaga a calificat decizia procuraturii daneze drept o "greşeală" şi a cerut un proces imparţial, exprimându-şi speranţa că respectivul "compatriot" va fi achitat şi pus în libertate.
Acest caz, de care se va ocupa tribunalul districtual din Aalborg, are legătură cu o anchetă mai amplă realizată de Serviciul danez de securitate şi informaţii, iar potrivit procuraturii cetăţeanul rus, aflat în custodia autorităţilor daneze de la începutul lui iulie, ar putea fi închis şi expulzat
Scandal de spionaj în Danemarca - Un cetățean rus a fost pus sub acuzare
București
12°C
Articole Similare

0
Iranul declară că poate duce războiul cu SUA şi Israel 'atât timp cât va fi necesar'
0

484
SUA scot în terenul de luptă un jucător extrem de puternic. 'Forța 911' se îndreaptă spre Strâmtoarea Ormuz
484

29
Premierul Spaniei: Războiul lui Trump împotriva Iranului slăbește ordinea internațională
29

22
Spania nu va participa la operaţiuni militare în strâmtoarea Ormuz
22

335
Poluarea de pe Nistru pune în pericol alimentarea cu apă a Republicii Moldova - Maia Sandu acuză Moscova
335

2.114
Fractură în UE: două tabere se luptă pentru supremație, după atacurile Iranului și explozia prețului la combustibil
2.114

4.270
România reacționează ferm, după amenințările Iranului: „Teheranul să înceteze aceste atacuri”
4.270

4.640
Mojtaba Khamenei ar putea să fie gay, spun serviciile secrete americane. Reacția lui Donald Trump (NYP)
4.640

133
Rusia şi Kenya au convenit ca cetăţenii kenyeni să nu mai lupte pentru armata rusă în Ucraina
133

197
Lideri Arabiei Saudite și EAU acuză Iranul de escaladarea conflictului
197

75
Spania își relocă temporar forțele speciale din Irak din motive de securitate
75

2.490
Cockteilul „perfect” care ar putea duce la o explozie a prețurilor la alimente: profeție sumbră a economiștilor
2.490

55
Cetățean francez, condamnat pentru spionaj în Azerbaidjian
55
















Comentează