Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi ca CSM să refacă alegerile pentru ocuparea a două posturi de procuror în cadrul Consiliului care îşi va începe activitatea în anul 2023.
Pe 19 iulie, Plenul CSM a adoptat două hotărâri contrare, deşi se refereau la aceeaşi situaţie. Astfel, s-a decis refacerea alegerilor în cazul a doi judecători, prin admiterea contestaţiilor formulate de contracandidaţii lor, dar a validat alegerea a doi procurori, deşi aceştia erau şi ei contestaţi.
Opt membri ai CSM au acuzat atunci modul în care a fost luată această decizie de către Plen: "Am constatat că ordinea de zi soluţionată publicată pe site-ul Consiliului nu este conformă cu buletinele de vot şi cuprinde dispoziţii care nu au fost adoptate prin vot de către Plen".
De asemenea, Parchetul General a atacat în instanţă modul în care s-a votat în Plenul CSM pe 19 iulie, susţinând că nu a fost respectat principiul egalităţii de tratament juridic între judecători şi procurori.
Procurorii Sorin Flonta şi Sorin Lia, care pierduseră alegerile în turul doi pentru funcţia de membru CSM, au depus reclamaţii la Instanţa supremă, admise de magistraţi.
"Admite contestaţiile formulate de procurorul Lia Sorin Marian şi de procurorul Flonta Sorin Emil împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, anulează, în parte, hotărârea sus-menţionată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art.3 şi, admiţând contestaţiile, obligă Plenul CSM să aprobe buletinul de vot, precum şi calendarul de desfăşurare a turului doi al alegerilor pentru un membru procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, precum şi pentru cel de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi să sesizeze Secţia pentru procurori pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind CSM", a decis Instanţa supremă.
Pe de altă parte, instanţa a aprobat refacerea alegerilor pentru ocuparea a două locuri de judecători în cadrul Consiliului, aşa cum a stabilit CSM pe 19 iulie.
În cadrul alegerilor pentru viitorul CSM, pentru al doilea reprezentant al parchetelor de pe lângă tribunale, cele mai multe voturi le-a câştigat Claudiu Sandu - 204, însă rezultatul a fost contestat de Sorin Flonta, care a obţinut 200 de voturi, pe motiv că nici el şi nici Sandu nu au obţinut majoritatea de jumătate plus unu din total.
De asemenea, pentru reprezentantul parchetelor de pe lângă judecătorii în cadrul CSM, alegerile au fost câştigate de Cătălina Sântion (392 de voturi), urmată de Sorin Lia (357 de voturi).
Turul doi ale alegerilor se va reface şi pentru două posturi de judecător în CSM, respectiv pentru un reprezentant al curţilor de apel, unde competiţia se va desfăşura între Ramona Milu de la Curtea de Apel Braşov şi Adrian Glugă - preşedintele Curţii de Apel Craiova, dar şi pentru un reprezentant al tribunalelor, între Mihai Ghica de la Tribunalul Cluj şi Narcis Erculescu - preşedintele Tribunalului Dâmboviţa.
Scandal de amploare în CSM: ICCJ obligă Consiliul să organizeze un tur doi al alegerilor
Explorează subiectul
Articole Similare

350
VIDEO Dimineață de coșmar: Copil mort după ce ar fi căzut dintr-un bloc cu 8 nivele din Oradea. Polițiștii nu exclud nicio pistă
350

998
În centrul capitalei Iranului a răsărit un panou uriaș, cu un mesaj de amenințare pentru SUA: A fost instalat de către autorități
998

409
Aurul depășește 5.000 de dolari pentru prima dată în istorie, contribuind la o creștere istorică
409

3.809
Arabia Saudită intră puternic în joc și anunță că a găsit o comoară mai importantă decât petrolul: Este cea râvnită resursă a omenirii
3.809

3.045
Începe nebunia în Parlament: Opoziția anunță moțiunea de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan/ Coaliția se întâlnește azi în ședință
3.045

2.881
VIDEO Pentru această mică localitate intrarea în patrimoniul UNESCO a fost un adevărat blestem: Locuitorii vor să renunțe, pentru că efectiv nu se mai poate trăi
2.881

1.758
Secretul unui truc genial din legendarul film 'Alien': cum și-a folosit regizorul propriii copii pentru o scenă imposibilă
1.758

2.581
Liderii europeni învață să-i spună ”NU” lui ”Daddy” Donald Trump: Liniile roșii au fost depășite (The Associated Press)
2.581

1.598
Europa pune în mișcare un plan de mare amploare: Mega proiect în nordul înghețat al continentului
1.598

4.693
VIDEO Foștii președinți Barack Obama și Bill Clinton cheamă americanii la proteste masive împotriva administrației Trump: Minciuni revoltătoare!
4.693

2.081
Europa trece la economia de război: Suma uriașă prin care ”bătrânul continent” va reveni la gloria de odinioară
2.081

3.124
VIDEO Momentul în care fulgerul lovește la o mare manifestație organizată pentru Bolsonaro: Zeci de oameni au ajuns la spital
3.124

4.446
Donald Trump va lua foc când va auzi ultimele declarațiile ale noului lider al Venezuelei: Gata cu ordinele Washingtonului!
4.446

















Comentează