Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, preşedinte al filialei municipale a UDMR Satu Mare, le cere celor care l-au votat la alegerile locale să aleagă "vocea raţiunii", adică să-l voteze pe Kelemen Hunor şi să distrugă "bariera etnică".
"După cum aţi auzit, nu degeaba foarte mulţi ziarişti, analişti politici, intelectuali, au spus că domnul Kelemen Hunor întruneşte toate condiţiile să fie un preşedinte bun pentru România. Poate singurul punct slab de-al lui e 'păcat că este ungur'. Aşa cum au spus aceşti analişti, ştim foarte bine că în această campanie domnul preşedinte s-a axat pe problemele cu care se confruntă societatea, economia, dar în afară de faptul că ştie şi cunoaşte fenomenele mari, dar este şi un cunoscător al comunităţilor locale. Ştie cu ce se confruntă, de exemplu, sătmărenii", a declarat Kereskenyi, miercuri, într-o conferinţă de presă alături de Kelemen Hunor, conform AGERPRES.
El le-a cerut celor care l-au votat la alegerile locale să voteze cu Kelemen Hunor la prezidenţiale şi cu UDMR la parlamentare.
"Ceilalţi parlamentari ori au ieşit la iveală cu un limbaj suburban, ori au încercat să saboteze proiectele municipalităţii, respectiv ale judeţului. Singurii pe care am putut conta sunt parlamentarii UDMR şi sunt convins că acest lucru aşa va fi mai departe. Celor care ne-au acordat încrederea în 9 iunie le cer să fie consecvenţi. Tot aşa cum am reuşit să distrugem bariera etnică, să fim consecvenţi, să avem încredere în puterea noastră colectivă şi să câştige vocea raţiunii", a mai afirmat edilul Kereskenyi Gabor.
Satu Mare: Primarul Kereskenyi Gabor cere alegătorilor să distrugă "bariera etnică'' şi să voteze UDMR
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.702
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.702

49
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
49

436
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
436

1.770
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.770

75
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
75

5.112
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.112

3.384
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.384

2.273
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.273

3.586
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.586

3.595
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.595

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.495
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.495

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132















Comentează