Cinci cetăţeni irakieni şi un iranian au fost găsiţi ascunşi sub podeaua unui autocar, de poliţiştii de frontieră giurgiuveni, la intrarea în ţară prin PTF Giurgiu, cei doi şoferi turci care i-au ajutat fiind arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi informează Agerpres.
"Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu - PTF Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un loc special amenajat, în podeaua unui autocar, cinci bărbaţi din Irak şi unul din Iran, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani care intenţionau să intre ilegal în România. La cercetări, a reieşit faptul că cei în cauză au fost sprijiniţi de doi cetăţeni turci, şoferi pe autocar, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi şi pe numele cărora instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile", se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.
Migranţii au declarat că s-au urcat în autocar cu ajutorul celor doi cetăţeni turci, şoferii autocarului, plătind zece mii de dolari, fiecare. Totodată, au mai menţionat faptul că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor şase bărbaţi şi, conform protocolului româno- bulgar, aceştia au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun.
Totodată, faţă de cei doi şoferi turci sunt derulate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele lor judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Şase migranţi depistaţi în timp ce încercau să intre în România sub podeaua unui autocar pe la vama Giurgiu
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

1.012
Ciprian Ciucu a ieșit pe teren și trece la amenințări. Nimeni nu scapă: 'Daţi amenzi la agenţii, ministere'
1.012

706
Incident grav în Timiș: un băiat de 13 ani, rănit după ce o poartă de fotbal s-a prăbușit peste el. Tatăl copilului a sunat la 112
706

27
Report la Joker la categoria I de peste 11,40 milioane de euro, la tragerile de duminică
27

2.314
ANM anunță prognoza pentru următoarele zile: vreme de primăvară în mare parte din țară, frig și ceață în alte zone. Cum va fi vremea în București
2.314

923
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
923

1.051
Atenție, șoferi! Punctul de amendă se scumpește. La cât va ajunge cea mai mare sancțiune
1.051

61
Baia Mare deschide dialogul național privind reglementarea jocurilor de noroc
61

43
Salvamont: zeci de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 17 au ajuns la spital
43

2.612
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
2.612

1.753
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență / UPDATE. Precizările Ministerului Culturii
1.753

1.802
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.802

7.956
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
7.956

3.768
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
3.768
















Comentează