Sportiva Daniela Haralambie, participantă de două ori la Jocurile Olimpice de iarnă la sărituri cu schiurile, a urcat pe poziţia 27 în clasamentul internaţional al Cupei Mondiale, în urma probelor de la Lillehammer (Norvegia), se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Române de Schi-Biatlon, potrivit Agerpres.
În prima zi a competiţiei, în proba de calificare HS98, Daniela Haralambie s-a clasat pe locul 21, calificându-se astfel pentru etapele următoare. În ce de-a doua manşă a probei HS98, Daniela Haralambie s-a clasat pe locul 26. Duminică, în ultima zi a competiţiei, Daniela Haralambie a ocupat locul 19 în calificări cu o săritură de 121 m şi locul 25 în competiţie cu 117 şi 111 m. Astfel, Daniela a urcat în clasamentul general al Cupei Mondiale şi se află acum pe locul 27.
La Lillehammer, România a fost reprezentată de Daniela Haralambie, Alessia Mîţu, Diana Trâmbiţaş şi Delia Folea.
Delia Folea s-a clasat pe locul 48, Diana Trâmbiţaş pe locul 50, iar Alessia Mîţu pe locul 53.
La următoarea competiţie internaţională, Cupa Mondială de la Titisee-Neustadt (Germania), ce va avea loc în perioada 8-11 decembrie 2022, sportivii Federaţiei Române de Schi-Biatlon vor participa la probele individuale masculin, feminin şi echipe mixt.
Sărituri cu schiurile: Daniela Haralambie a urcat un loc în clasamentul mondial şi este acum pe 27
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

13
Lovitură pentru Barcelona: Raphinha, out cinci săptămâni după accidentarea cu Franța
13

14
Detroit Red Wings, victorie crucială în cursa pentru play-off-ul NHL: 5–2 cu Buffalo Sabres
14

39
Kimi Antonelli, Mercedes, a dominat cea de-a treia şi ultima sesiune de antrenamente libere cronometrate din cadrul Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei
39

35
Jannik Sinner l-a învins pe Alexander Zverev în semifinale la Masters 1000 de la Miami şi va încerca să realizeze „Sunshine Double” în faţa lui Jiri Lehecka
35

39
Formula 1: Pilotul italian Kimi Antonelli va pleca din pole-position la Marele Premiu al Japoniei
39

40
Jannik Sinner, locul 2 mondial, şi-a asigurat locul în finala turneului Masters 1000 din Florida
40

142
Victorii pentru naționalele de fotbal ale Spaniei, Germaniei şi Olandei, în meciurile amicale de vineri
142

135
VIDEO Kaori Sakamoto se retrage după ce a câştigat al patrulea titlu mondial / Julia Sauter a terminat pe locul 22
135

498
Mitică Dragomir arată cu degetul spre persoana pe care o consideră vinovată pentru ratarea calificării la CM
498

50
Jucătorii români care au primit wild card-uri pentru Ţiriac Open
50

201
Jurnaliștii turci după ce l-au văzut pe Ianis Hagi în Turcia - România: 'Ar fi fost zdrobit sub umbra tatălui său'
201

94
Dan Șucu vrea să dea lovitura. Încearcă să convingă un miliardar să vină la echipă
94

1.362
FOTO Legenda golfului, Tiger Woods, s-a răsturnat cu mașina, în Florida
1.362
















Comentează