Sărbătorile zilei din 17 septembrie 2025 - Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetății Albe - Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapis (Dragostea)
Ortodoxe
Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetății Albe - Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapis (Dragostea)
Greco-catolice
Sf. m. Sofia și fiicele ei Pistis, Elpis și Agapi
Romano-catolice
Ss. Robert Bellarmin, ep. înv.; Hildegard de Bingen, fec. înv.
Sărbătorile zilei
Sfântul Ierarh Dionisie, episcopul Cetății Albe - Ismail, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 septembrie.
A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 25 octombrie 2018, anul în care s-au împlinit 100 ani de la alegerea sa ca arhiereu.
Sfântul Dionisie, Dimitrie, după numele de botez, s-a născut în anul 1868, în satul Badar din Republica Moldova. La numai 15 ani, în 28 noiembrie 1883, a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni, din apropierea Chișinăului.
A parcurs toate etapele vieții monahale devenind, pe rând, rasofor în 1890, monah în 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în 1900 și ieromonah în 1904.
În 1908 a fost ales stareț al Mănăstirii Suruceni. În luna mai a anului 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în data de 22 iulie 1918 a fost ales arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura al Ismailului, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași.
Dionisie Erhan a fost ales episcop al Cetății Albe și Ismailului în 1934 și a păstorit până în anul 1940.
După cedarea Basarabiei, în 1940, s-a refugiat în țară, unde a păstorit credincioșii din Episcopia Argeșului, între anii 1940-1941.
S-a întors apoi la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău.
Trupul episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.
* Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale, Pistis, Elpis și Agapis, sunt sărbătorite de Biserică în ziua de 17 septembrie.
Sfânta Sofia, al cărei nume se tâlcuiește înțelepciune, era de neam italian, văduvă.
'Aceasta, după numele său, petrecea viața în credință creștinească, cu înțelepciune; o astfel de înțelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: 'Înțelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi pașnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă și de roade bune, neîndoielnică și nefățarnică (3,17)'.
Sofia, când trăia în însoțire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuți evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea).
Sfintele mucenițe au trăit în vremea împăratului Hadrian (117-138), în Roma.
Pistis era în vârstă de 12 ani, Elpis, de 10 ani, iar Agapis, de 9, atunci când au fost chemate împreună cu mama lor la împărat.
Frumusețea acestora izvorând din înțelepciune era cunoscută multora.
'Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele și, văzându-le, s-a înștiințat că sunt creștine, pentru că nu-și tăinuiau credința lor cea în Hristos și nu se îndoiau în nădejdea lor cea spre Hristos și nici nu-și împuținau dragostea lor cea spre Hristos, ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urâți se îngrețoșau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Aelius Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme pe ele la sine'. (Viețile Sfinților)
'Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se așezară la rugăciune, zicând: 'Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduiește pentru noi după sfântă voia Ta și nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoșeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoșate, să nu ne spăimântăm de moartea cea amară și să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!' Și după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieșit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Și mergeau, căutând adeseori spre cer, cu suspinuri și cu rugăciunea în taină, încredințându-se la ajutorul Celuia ce a poruncit 'să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă'. (Viețile Sfinților)
În fața mamei lor, Sfânta Sofia, Sfintele Mucenițe, Pistis, mai întâi, urmată de Elpis și apoi de Agapis, au fost supuse la chinuri cumplite, după ce fiecare pe rând l-a mărturisit pe Hristos și a refuzat să jertfească zeiței Artemida.
Rezistând înfricoșătoarelor chinuri, cele trei Sfinte Mucenițe au fost omorâte prin tăierea capului, iar mama lor le-a luat trupurile, le-a așezat într-o singură raclă și le-a îngropat, la un loc înalt.
'Apoi, însăși ea, șezând lângă mormântul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umilință și a adormit cu somnul morții în Domnul și s-a îngropat de către credincioși în același loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăția cerească și de încoronarea mucenicească, că deși n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos'. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; https://basilica.ro)
Comentează