'Șansele ca războiul să se încheie în 2026 sunt zero' - Dmitri Kuleba, avertisment dur pentru Ucraina și lumea întreagă

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-01-2026 17:00

Article thumbnail

Sursă foto: BBC News

Fostul ministru de externe ucrainean Dmitri Kuleba avertizează că războiul din Ucraina nu se va încheia în 2026 și că Vladimir Putin ar putea renunța la conflict doar atunci când va înțelege că obiectivul de a readuce Ucraina sub controlul Rusiei este imposibil de realizat.

Într-un interviu publicat pe canalul său de YouTube, Kuleba explică diferența dintre un armistițiu și sfârșitul real al războiului și subliniază că șansele unui acord de pace pe termen scurt sunt extrem de reduse.

Kuleba: "Un armistițiu nu va însemna sfârșitul războiului"

„Un armistițiu nu va însemna sfârșitul războiului. Nu cred că va exista un acord de armistițiu până la sfârșitul iernii. Vor fi multe strategii, declarații, summituri și informații că totul a fost lămurit și pacea așteaptă «chiar după colț», dar nu se va ajunge la un acord real”, a declarat Kuleba.

Potrivit fostului ministru, principala piedică în calea unui astfel de acord este însăși Federația Rusă.

„Pentru că exact în acest moment distrug sistemul nostru energetic, atacă orașele și ne fac viața un iad. Și vor să înfrângă voința ucrainenilor de a rezista și de a lupta cât mai mult posibil pe parcursul iernii. Vor să facă cât mai multe progrese posibil pe linia frontului și cred că vom vedea discuții despre un acord intensificându-se cândva pe la sfârșitul lunii februarie”, a adăugat fostul ministru.

Posibilitatea unui armistițiu după iarnă

Kuleba subliniază că șansele unui armistițiu după luna februarie vor depinde de situația în care se vor afla Ucraina, Rusia și partenerii occidentali. El estimează că o astfel de oportunitate ar putea apărea abia după iarnă, însă probabilitatea este foarte redusă.

„Cât despre încheierea războiului în sine, din păcate, războiul din 2026 nu se va termina… Războiul se va termina atunci când Putin va fi forțat să accepte faptul că Ucraina este o sarcină insurmontabilă pentru el – adică sarcina de a readuce Ucraina sub controlul Rusiei – și că Ucraina are dreptul să existe ca o țară independentă, suverană și europeană”, a spus Kuleba.

Kuleba: 'Șansele de a încheia războiul în ansamblu în 2026 sunt zero"

„Șansele unui armistițiu înainte de sfârșitul iernii sunt zero, iar după iarnă sunt mici, dar există. De asemenea, evaluez șansele de a încheia războiul în ansamblu în 2026 ca fiind zero”, a concluzionat Kuleba.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri