Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, marţi, postul Antena 3 cu amendă de 5.000 de lei pentru încălcarea dispoziţiilor din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în cadrul emisiunii "Exces de putere" din 6 august.
Potrivit unui comunicat al CNA, art. 40, alin. 5 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede că "moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".
De asemenea, membrii CNA au sancţionat cu somaţie publică postul Kanal D deoarece la difuzarea a trei ediţii ale emisiunii "Survivor", din luna mai, nu au fost respectate prevederi din Codul audiovizualului potrivit cărora "nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat sau cu un grad mare de intensitate sau gravitate".
Consiliul a mai decis să sancţioneze cu câte o somaţie publică societăţile:
* R.T.M. BUZĂU SRL Buzău şi MEDIA ZONE UNU HD SRL Deva pentru încălcarea prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002;
* Arhiepiscopia Ortodoxă Română (Radio Reîntregirea) din Alba Iulia, Radio Transilvania LBM SRL (Radio Transilvania) din Baia Mare, Cluj-Napoca şi din Mediaş pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (2) lit. a) din Decizia CNA nr. 277/2013.
În şedinţa de marţi, membrii Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat sinteza întocmită de Direcţia Control în urma verificării modului în care posturile de radio şi de televiziune respectă prevederile art. 48 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura accesul simplu, direct şi permanent al publicului la cel puţin următoarele categorii de informaţii:
* denumirea, statutul juridic şi sediul social;
* numele reprezentantului legal şi structura acţionariatului până la nivel de persoană fizică şi juridică, asociat sau acţionar care deţine o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori drepturile de vot ale unei societăţi titulare de licenţă audiovizuală;
* numele persoanelor responsabile de conducerea societăţii comerciale şi ale celor care îşi asumă, în principal, responsabilitatea editorială;
* coordonatele furnizorului de servicii mass-media, inclusiv adresa de poştă electronică sau a site-ului internet la care acesta poate fi contactat rapid, direct şi efectiv;
* lista publicaţiilor editate de persoana juridică respectivă şi lista celorlalte servicii de programe pe care le asigură;
* organismele de reglementare sau de supraveghere competente.
Au fost verificate 180 de posturi de televiziune şi 149 de posturi de radio (naţionale, regionale şi locale). În urma analizării sintezei, CNA a constatat că 86 de posturi de televiziune şi 71 de posturi de radio respectă dispoziţiile mai sus-invocate.
La finalul dezbaterilor, Consiliul a decis să transmită atenţionări către 94 de posturi de televiziune şi 78 de posturi de radio pentru a intra în legalitate până la data 31 octombrie, urmând ca după această dată să efectueze verificările necesare şi să aplice sancţiuni în conformitate cu prevederile legislaţiei audiovizualului, se precizează în comunicat.
Sancțiuni de la CNA pentru Antena 3 și Kanal D - Show-ul 'Survivor', scene de violență la ore nepotrivite
București
16°C
Articole Similare

39
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
39

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

87
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
87

1.308
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.308

6.367
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
6.367

21
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
21

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

42
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
42

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

17
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
17

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

9
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
9

















Comentează