Sănătate la borcan. Murăturile sunt secretul unei flore intestinale sănătoase

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-01-2026 21:07

Actualizat: 23-01-2026 21:14

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Murăturile nu mai sunt doar un remediu împotriva mahmurelii. Alimentele fermentate s-au dovedit a fi adevărați aliați ai sănătății noastre digestive și imunitare. Fie că vorbim de un borcan de varză murată sau de un iaurt , aceste “minuni” ajută la refacerea florei intestinale, notează Parade.

Sănătatea intestinului nu se clădește peste noapte. Este un drum care cere răbdare și obiceiuri zilnice. Printre cele mai simple și eficiente alegeri se numără tocmai alimentele fermentate: iaurt, chefir sau murături.

Fermentația este un proces natural în care bacteriile bune transformă zaharurile și amidonul din alimente în compuși benefici care ajută digestia și mențin echilibrul intestinului. În plus, probioticele din aceste alimente adaugă varietate microbiomului, iar un microbiom divers înseamnă digestie mai bună, imunitate mai puternică și chiar o stare de spirit îmbunătățită.

Totuși, alimentele fermentate nu sunt pentru toată lumea. Unele persoane pot resimți balonare, gaze sau crampe, iar cele sensibile la histamină trebuie să fie atente la reacțiile organismului. Secretul e să le introduci treptat și să observi cum te simți.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri