Salariul minim în Turcia va fi majorat cu 15% din 2020, pe fondul nemulţumirilor populaţiei legate de situaţia economică, care au afectat rezultatele obţinute în alegerile locale de partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, transmite Bloomberg potrivit Agerpres
Începând de anul viitor, salariul minim lunar net va fi de 2.325 lire turceşti (392 dolari), de la 2.021 lire turceşti în 2019, a anunţat ministrul Muncii, Zehra Zumrut.
Nivelul salariilor din Turcia a fost afectat de creşterea semnificativă a inflaţiei în 2018, după ce lira turcească s-a depreciat cu 36% faţă de dolar. Dar în noiembrie rata inflaţiei a scăzut la 10,56%, după ce în 2018 ajunsese la 25%.
Turcia, o mare economie emergentă percepută cândva ca o stea în ascensiune de către investitorii internaţionali, a intrat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere) în a doua parte a anului trecut, în urma deprecierii monedei naţionale şi a creşterii costurilor de împrumut.
Cea mai mare economie din Orientul Mijlociu a înregistrat în 2018 un avans de 2,6%, faţă de o expansiune de 7,4% în 2017. Creşterea din 2018 reprezintă cea mai slabă performanţă din 2009.
Scăderea activităţii economice şi inflaţia ridicată au reprezentat un factor major în pierderea alegerilor locale de către partidul AK aflat la guvernare, în special în marile oraşe Istanbul şi Ankara.
Aproximativ zece milioane de angajaţi - aproape o treime din forţa de muncă - câştigă salariul minim sau puţin mai mult, conform unui studiu al Confederaţiei sindicatelor progresiste din Turcia.
Ergun Atalay, şeful sindicatului Turk-Is, a cerut un salariu minim lunar net de 2.578 lire turceşti.
Conform celor mai recente date, aproximativ 4,6 milioane de angajaţi nu au un loc de muncă iar în oraşe rata şomajului este de 16,4%, în timp ce în rândul tinerilor rata şomajului se ridică la 26,1%
Salariul minim în Turcia va fi majorat cu 15% din 2020
Articole Similare

2.172
S-a făcut tranzacția începutului de an: Un gigant se extinde și cumpără direct concurența pentru aproape 8 miliarde de dolari
2.172

3.275
Serviciile ruse lansează acuzații șocante: Marea Britanie şi Franţa se pregătesc să înarmeze Kievul cu bombe nucleare
3.275

76
Guvernul iranian: Studenții au dreptul să protesteze, dar să nu trebuie să depășească „liniile roșii”
76

2.412
Kremlinul a pus ținta pe miliardarul Pavel Durov, fondatorul Telegram: Acuzații extrem de grave la adresa acestuia
2.412

56
Groenlanda și Danemarca refuză nava-spital propusă de Trump: „Nu, mulțumesc! ”
56

117
Un bătrân a murit după ce a fost răpit din greșeală în Australia
117

2.072
Logica Kremlinului în războiul din Ucraina: cum mențin rușii presiunea și ce așteaptă Putin
2.072

4.948
Un fenomen cu iz apocaliptic lovește Europa: Ploaie de culoarea sângelui și cer de culoare purpurie
4.948

63
Miniștrii de externe din mai multe țări au condamnat extinderea controlului Israelului asupra Cisiordaniei
63

6.254
Trump a ordonat, șefii Pentagonului se execută: Pregătesc dezvăluiri care ar putea schimba istoria și publică documentele despre extratereștrii
6.254

143
Autoare de carte pentru copii, judecată pentru crimă: procurorii o acuză că și-a ucis soțul pentru avere
143

78
Liderii UE au ajuns la Kiev pentru o ceremonie memorială. Von der Leyen reafirma sprijinul "de nezdruncinat" al UE pentru Ucraina
78

3.811
Cinci dintre cele mai mari mistere ale omenirii: Aceste scrieri nu pot fi descifrate, dar ascund secrete uimitoare
3.811

















Comentează