Si nu pentru ca unul dintre contracandidatii sai ar fi dat o lovitura decisiva imaginii sale, ci pentru ca este "faultat" chiar de propriile afise de campaie. Bannerele care au impanzit judetul Neamt il infatiseaza pe Victor Ponta alaturi de seful Consiliului Judetean Culita Tarata. “Nouă ne era greu să-i dăm la temelie lui Ponta să-l scădem câteva procente cum a făcut-o nea Culiţă. Să stea amandoi, pe bannere, până la finele campaniei, că e bine aşa”, a declarat un liberal, citat de presa locala. Asocierea lui Victor Ponta cu unul dintre cei mai controversati baroni UNPR nu ii este benefica, mai ales ca Tarata nici macar nu a candidat in 2012 pe listele USL ci pe cele ale A.P.E.L., alianta din care pe langa UNPR faceau parte si PDL si PNTCD - cei car ein viziunea premierului reprezinta vechiul regim, cel sustinut de Traian Basescu, cel impotriva caruia lupta si a caror greseli incearca sa repare. Presa locala arata insa ca Tarata a pierdut sustinerea marilor primari din Neamt dupa ce a intors armele impotriva lor, trecand cu UNPR cu tot alaturi de PSD. Astfel o data cu sprijinul unor primari ca Gheroghe Stefan, Tarata a pierdut si electoratul acestuia. Pe langa asta, capitalul de imagine cu care vine Tarata este reprezentat de un mandat in CJ prost, de conflictualitate dar si călcat în picioare, in 2 ani, toate alianţele posibile. După ce s-a folosit de voturile lui Ştefan, l-a făcut în fel şi chip. Pe fostul lider PNL Neamţ, deputatul Ursărescu, Tărâţă nu a avut nicio limită şi îl numea în public “Murdărescu”. Pe alt partener din USL (deputatul Arsene, liderul PSD Neamţ), l-a porcăit şi pe el în fel şi chip. Tărâţă pierde constant din încrederea de acum doi ani şi pentru că în presă şi în spaţiul public au bubuit subiecte altădată tabu, legate de el sau de firmele familiei: Ancheta DLAF pe fonduri europene luate de 18 firme mici, sateliţi ai TCE 3 Brazi (suspiciune de fraudă); Datoriile de vreo 22 milioane euro la ADS; mai nou, Falimentul cerut de firma TCE 3 Brazi (datorii de zeci de milioane de euro la stat şi furnizori).
Sah mat. De ce va obtine Ponta mai putine voturi in Moldova
București
4°C
Articole Similare

92
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
92

137
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
137

754
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
754

140
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
140

548
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
548

529
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
529

818
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
818

1.135
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
1.135

1.059
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.059

803
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
803

532
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
532

1.985
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
1.985

602
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
602















Comentează