Ministrul Economiei, Radu Miruță, descrie fără menajamente situația de la Avioane Craiova drept un eșec monumental al statului: „s-a întâlnit un prost cu un deștept”. Într-un contract dezechilibrat, compania de stat riscă să returneze zeci de milioane de euro către Armată, în timp ce firma privată implicată scapă cu penalități simbolice.
Compania riscă să returneze un avans de aproximativ 20 de milioane de euro pentru avioanele de antrenament F-16, după ce a încheiat un contract dezavantajos cu penalități de doar 10.000 euro către furnizor, în timp ce datora 30 de milioane către Armată.
„S-a întâlnit un prost cu un deștept”: verdictul dur al ministrului Economiei
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a explicat la Antena 3 CNN situația de la Avioane Craiova . „S-a întâlnit un prost cu un deștept. Prostul a fost statul, Avioane Craiova, deștept a fost o firmă privată", a declarat ministrul.
Avioane Craiova s-a aflat la mijloc într-un contract foarte păgubos pentru companie. Firma de stat a încheiat un contract cu Armata Română pentru livrarea de avioane de antrenament pentru piloții F-16.
Avioanele de la Craiova, blocate într-un contract dezechilibrat
Contractul cu Armata Română prevedea că dacă Avioane Craiova nu livrează la timp, trebuie să plătească penalități. Problema este că livrarea depindea și de o firmă privată. Avioane Craiova a stabilit penalități de doar 10.000 euro pentru firma privată dacă aceasta nu livra componentele necesare.
„Și firma aia, ce credeți, n-a livrat. Și zici acum, bine, aplicăm penalitățile de 10.000 de euro, timp în care tu plătești 30 de milioane”, a explicat Miruță dezechilibrul contractual.
De ce pregătirea piloților F-16 depinde de Craiova
Dincolo de problemele financiare, ministrul a subliniat importanța strategică a acestor avioane. „Toată regiunea are un interes foarte mare, o foame foarte mare să pregătească piloții de avioane F-16. Toate țările din regiune”, a spus el.
Următorul loc liber pentru un curs de pilot de F-16 este disponibil peste un an de zile. Cursurile sunt scumpe și locurile sunt puține. Avioanele modernizate la Craiova pot înlocui o bună parte din școala care se face pe F-16.
Avioane Craiova, exemplul clasic de stat nepregătit și contract prost negociat
„Este și mult mai ieftin și găsești mai multe locuri. Pe aceste avioane faci, nu știu, 60-70% din pregătire după care te muți pe F-16. Și rezolvi problema asta foarte repede”, a explicat ministrul.
Întrebat dacă se fac aceste avioane la Craiova sau nu, Miruță a răspuns că mai trebuie îndeplinite două condiții pentru livrare. Prima presupune o chestiune legată de software. Directorul de la Avioane Craiova i-a spus ministrului că îi trebuie trei zile de teste în loc de jumătate de oră în care poate să zboare.
A doua problemă ține de un aruncător electronic de muniție pentru care s-a făcut o solicitare care nu poate fi îndeplinită. O comisie încearcă să scoată această obligație din contract.
Ministerul Apărării cere banii înapoi: avansul de milioane, în pericol
Ministrul a avertizat că partea proastă abia acum începe. A expirat perioada până la care Avioane Craiova avea obligația să livreze produsul. Cei de la Ministerul Apărării Naționale vor cere, obligați de lege, să returneze avansul.
Întrebat cât este avansul, Miruță a răspuns că sunt două etape. Prima etapă este de aproximativ 20 de milioane de euro, iar a doua etapă este mai mare.

































Comentează