Zeci de rachete ruseşti au lovit sâmbătă poziţii militare ucrainene peste tot în Ucraina, relatează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Conform guvernatorului regiunii Lvov din vest, Maxim Koziţki, patru rachete trase din Marea Neagră au lovit baza armatei ucrainene de la Iavoriv, iar alte două au fost interceptate şi distruse în aer.
Guvernatorul regiunii Jitomir din nord, Vitali Buneciko, a anunţat că asupra infrastructurii militare din apropierea oraşului Jitomir au fost lansate aproape 30 de rachete şi cel puţin un soldat ucrainean a fost ucis.
Tot în nord, în regiunea Cernigov, guvernatorul Viaceslav Ceaus a declarat că orăşelul Desna a fost ţinta unor lovituri "masive" de rachete în cursul dimineţii, provocând distrugeri neprecizate infrastructurii, însă fără a ucide oameni.
Marele stat-major ucrainean a comunicat, tot sâmbătă, că luptătorii din subordinea sa au oprit atacuri ale infanteriei ruse între Volodimirivka şi Pokrovske, pe ruta de aprovizionare dintre Bahmut şi Lisiceansk, oraşul aflat pe celălalt mal al râului Doneţk faţă de Severodoneţk.
Forţele ucrainene au fost nevoite să se retragă zilele trecute din Severodoneţk, după săptămâni de lupte grele de rezistenţă.
Ruşii au bombardat cu artileria şi aviaţia atât la Lisiceansk, cât şi la Severodoneţk, lovind uzina chimică Azot, unde sunt blocaţi sute de civili, a afirmat guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Haidai.
Armata ucraineană a anunţat că asupra nord-estului Ucrainei au fost lansate rachete şi din Belarus, stat aliat cu Rusia.
Comandantul armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a scris pe Facebook că a discutat telefonic cu omologul său american, generalul Mark Miley, solicitând arme pentru a ajunge "la egalitate de putere de foc cu inamicul" şi a reuşi astfel să stabilizeze situaţia în regiunea Lugansk, cea mai ameninţată de forţele ruse.
Rușii s-au dezlănțuit - Atac masiv cu rachete asupra țintelor din toate regiunile Ucrainei
București
9°C
Articole Similare

21
Horoscopul zilei de 30 martie 2026. Capricornii experimentează o energie foarte semnificativă săptămâna aceasta. Află ce se întâmplă cu zodia ta
21

146
Europa și Marea Britanie vor 'implora' pentru energie rusească, pe fondul crizei globale, avertizează un important aliat al lui Putin
146

193
Un deputat acuză „umilirea” românilor din Basarabia: „Sunt tratați ca suspecți în propria țară”
193

768
Cum va fi vremea săptămâna viitoare: ploi aproape zilnic - când apar semne de încălzire
768

2.384
AUDIO Misterioasele transmisiuni radio care au acaparat zona războiului din Orientul Mijlociu: ce se aude, mai exact?
2.384

1.572
Avertismentul ministrului Finanțelor, după ce a greșit data la care intră în vigoare Bugetul: „Urmează etapa decisivă”
1.572

3.849
VIDEO Tensiuni uriașe în Ungaria. Viktor Orban, ieșire nervoasă pe scenă după ce a fost huiduit: "Vreți să trimiteți banii ungurilor în Ucraina!"
3.849

1.303
FOTO Accident spectaculos în Prahova. O mașină a ajuns pe acoperișul unei case
1.303

1.251
FOTO Trump trimite întâriri militare în Orientul Mijlociu: 3500 de pușcași marini, dislocați în regiune / Urmează invazia?
1.251

1.318
Explozie de interes pentru mașinile electrice: românii fug de diesel pe fondul incertitudinilor din energie
1.318

4.659
VIDEO Zelenski reacționează după ce Marco Rubio l-a acuzat de "minciună": "Credeți-mă, am arătat doar o mică parte"
4.659

3.123
Țiriac atacă frontal proiectul Guvernului: critică dur investiția de 117 milioane și locația din centrul Capitalei
3.123

3.390
Dacă ai asta în congelator, să-ți pregătești portofelul! Crește factura la electricitate cu 15%
3.390
















Comentează