Departamentul de Stat al Statelor Unite a autorizat Lituania, Letonia şi Estonia să trimită în Ucraina rachete şi alte arme produse în SUA, au declarat pentru Reuters trei surse informate, într-un context în care preşedintele american Joe Biden a sugerat că Rusia ar putea lansa o agresiune asupra Ucrainei, notează Agerpres.
În baza reglementărilor privind controlul exporturilor, ţările trebuie să obţină aprobarea Departamentului de Stat înainte de orice transfer de arme primite de la SUA unor terţe părţi.
Aceste acorduri de transfer îi vor permite Estoniei să trimită rachete antitanc Javelin în Ucraina, iar Lituania va putea transfera Ucrainei rachete Stinger, a explicat una dintre surse.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a confirmat că guvernul SUA a aprobat astfel de transferuri ce le permit Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi Marii Britanii să furnizeze Ucrainei echipamente produse în SUA şi aflate în dotarea lor, dar nu a dat detalii privind armele respective.
"Statele Unite şi aliaţii şi partenerii lor sunt ferm hotărâţi să trimită asistenţă de securitate Ucrainei. Ne aflăm în strânsă legătură cu partenerii noştri ucraineni şi cu aliaţii noştri din NATO şi utilizăm în mod creativ toate instrumentele de cooperare de securitate disponibile pentru a ajuta Ucraina să-şi întărească apărarea în faţa agresiunii ruse crescânde", a spus purtătorul de cuvânt.
Informaţiile privind aprobarea transferurilor de arme au apărut miercuri seara, după ce Biden a declarat la o conferinţă de presă că Rusia va plăti scump dacă invadează Ucraina.
Oficialii ruşi au dezminţit în mod repetat că se intenţionează o invazie în Ucraina, însă Kremlinul a mobilizat circa 100.000 de trupe în apropiere de graniţele acesteia, manevră despre care Occidentul afirmă că reprezintă pregătiri pentru un război menit să împiedice Ucraina să adere la NATO.
Această situaţie a stârnit serioase preocupări în Lituania, Letonia şi Estonia, precum şi în rândul altor aliaţi din NATO, dar şi în rândul legislatorilor americani. Un grup bipartizan de senatori americani au promis solidaritate şi arme, în cursul unei vizite efectuate săptămâna aceasta la Kiev, aminteşte Reuters.
Departamentul de Stat al SUA nu a comentat deocamdată aprobarea transferurilor de arme.
Una dintre sursele citate de Reuters a menţionat că aceste autorizări reflectă o percepţie de urgenţă legat de această criză, după ce iniţial Departamentul de Stat a părut să tergiverseze lucrurile.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat a mai precizat că în decembrie administraţia Biden a aprobat asistenţă de securitate defensivă suplimentară în valoare de 200 de milioane de dolari pentru Ucraina, împreună cu echipamente letale şi neletale în valoare de 60 de miliarde de dolari din stocurile militare ale SUA.
"După cum i-a spus preşedintele Biden preşedintelui Putin, dacă Rusia va mai invada Ucraina, vom livra materiale defensive suplimentare ucrainenilor. Suntem angajaţi faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Ucrainei şi vom continua să-i furnizăm susţinerea necesară", a conchis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Rusia va înfrunta rachete Javelin și Stinger în eventualitatea unui conflict - Portița găsită de SUA pentru înarmarea Ucrainei
București
4°C
Articole Similare

58
China intervine în conflictul din Orientul Mijlociu: „Să se apese butonul de pauză”
58

31
Preşedintele naţionalist al Poloniei se opune prin veto programului european de finanţare SAFE
31

2.027
Iranul lansează o nouă amenințare dură: „Orientului Mijlociu o să fie aruncat în beznă în mai puţin de o jumătate de oră”
2.027

3.175
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
3.175

2.628
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
2.628

72
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
72

4.471
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
4.471

86
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
86

3.099
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
3.099

116
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
116

1.708
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.708

5.067
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
5.067

2.259
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.259

















Comentează