Marina rusă este capabilă să dea o ripostă fermă oricărui agresor, a declarat duminică preşedintele rus Vladimir Putin, subliniind, în acelaşi timp, că Rusia va continua să construiască o flotă dotată cu capacităţi unice, potrivit EFE, TASS şi RIA Novosti, preluate de Agerpres.
Forţele navale ruse "garantează securitatea ţării, interesele ei naţionale şi sunt capabile să dea un răspuns ferm oricărui agresor", a declarat preşedintele rus în cursul unei parade navale la Sankt-Petersburg, organizată cu ocazia Zilei marinei ruse, care se celebrează în mod tradiţional în ultima duminică din iulie.
Putin a declarat că marina rusă este printre primele care s-au dotat cu echipamente de ultima generaţie şi că Rusia va continua să construiască o "flotă cu capacităţi unice, o flotă a unei puteri suverane şi robuste", potrivit RIA Novosti.
Numai în acest an, marina rusă va primi 15 noi nave şi canoniere (vase de război de dimensiuni mici, înarmate cu unul sau mai multe tunuri şi folosite la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor şi fluviilor), a anunţat preşedintele Putin, citat de Interfax.
Ponderea armelor moderne în cadrul marinei rusă a depăşit 62%, dar este necesar să continuăm modernizarea capacităţilor acesteia, a mai spus liderul rus.
Anterior, şeful statului rus- comandantul suprem al armatei Federaţiei Ruse - a trecut în revistă navele mari de război aliniate pentru parada navală la baza marinei ruse din Kronstadt, în Golful Finlandei, în dreptul oraşului Sankt-Petersburg.
În acest context, preşedintele Putin a evocat că tocmai la Sankt-Petersburg (oraşul său de baştină) "a crescut şi a primit botezul focului flota tânără a lui Petru cel Mare".
La parada navală din Kronstadt au participat 43 de nave militare şi 41 de avioane ale marinei ruse, inclusiv nave mai vechi, dar şi mai noi, recent încorporate, printre care fregata "Amiral Kasatonov", noua corvetă "Gremiaşcii", navele cu rachete (de mici dimensiuni) "Mîtişci" şi "Serpuhov", precum şi o navă antisubmarin din Severomorsk.
Separat, o paradă navală a avut loc la Sevastopol, în Crimeea, cu participarea Flotei Rusiei din Marea Neagră. Potrivit TASS, zeci de mii de locuitori ai Crimeii şi turişti au urmărit parada şi festivalul militar-sportiv, în cadrul cărora nave ale Flotei Rusiei din Marea Neagră au arătat cum este detectată o navă inamic sau este distrus un submarin, iar elicoptere maritime au efectuat exerciţii de decolarea şi aterizare pe puntea unei fregate. Parada s-a încheiat cu salturi ale paraşutiştilor în grup.
Cu ocazia Zilei marinei, preşedintele Vladimir Putin a efectuat sâmbătă o scufundare la bordul unui submersibil la o adâncime de 50 de metri pentru a vedea un submarin sovietic naufragiat în Golful Finlandei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a indicat Kremlinul.
Scufundarea, care a fost efectuată la bordul C-Explorer 3, în apropierea insulei Gogland, la 180 km de Sankt-Petersburg (nord-vest), a durat aproximativ o oră, potrivit sursei citate.
O placă comemorativă a fost instalată în prezenţa preşedintelui rus de către scafandri pe corpul submarinului eşuat şi s-a ţinut un minut de reculegere, conform Kremlinului
Rusia va continua să construiască o flotă dotată cu capacităţi unice, anuță Vladimir Putin
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

33
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
33

15
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
15

440
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
440

30
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
30

970
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
970

2.300
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.300

2.724
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.724

2.790
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.790

68
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
68

877
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
877

2.730
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.730

53
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
53

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269
















Comentează