Rusia este pregătită să reia importul de fructe proaspete din Republica Moldova, în special al fructelor de sezon, cum ar fi cireşe, prune, piersici, nectarine sau caise, se menţionează într-o declaraţie dată publicităţii marţi seară de Serviciul federal de control veterinar şi fitosanitar de la Moscova (Rosselhoznadzor) şi citată de Sputnik.md.
Această declaraţie intervine în urma discuţiei telefonice purtate marţi de şeful adjunct al Rosselhoznadzor, Iulia Şvabauskene, şi directorul Agenţiei naţionale pentru protecţia consumatorilor din Republica Moldova, Iuri Carp.
Convorbirea telefonică a avut loc la iniţiativa Chişinăului, care şi-a exprimat dorinţa de a furniza pe piaţa rusă fructe de sezon, indică biroul de presă al Serviciului de control veterinar şi fitosanitar de la Moscova.
Responsabila Rosselhoznadzor a subliniat că livrările de cireşe, prune, piersici, nectarine şi caise ar putea fi reluate doar după ce experţii ruşi se vor fi familiarizat cu activitatea Agenţiei naţionale pentru protecţia consumatorilor din Republica Moldova, precum şi cu activitatea filialelor acesteia în regiuni.
Partea rusă intenţionează în acest caz să instituie o monitorizare privind securitatea biologică în locurile de cultivare a fructelor în Republica Moldova, precum şi mecanisme de certificare fitosanitară a produselor exportate.
Moscova şi Chişinăul urmează să convină acum asupra datei acestor inspecţii, iar până atunci Rosselhoznadzor aşteaptă din partea autorităţilor moldovene informaţii despre producţia anumitor tipuri de produse vegetale, precum şi rezultatele monitorizărilor fitosanitare ale culturilor destinate exportului din ultimii trei ani.
Rusia a impus încă din iulie 2014 restricţii la importurile de produse agricole din Republica Moldova ca urmare a semnării de către aceasta din urmă a Acordului de asociere la UE, avertizând că va lua 'măsuri de protecţie' dacă se va dovedi că acordul afectează economia rusă. AGERPRES
Rusia reia asaltul asupra Republicii Moldova
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

269
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
269

23
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
23

1.274
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
1.274

54
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
54

60
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
60

819
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
819

2.597
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.597

19
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
19

62
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
62

1.515
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.515

41
Cursuri gratuite pentru integrarea pe piața muncii, organizate de AMOFM București
41

59
Cursul BNR: Leul s-a depreciat ușor față de euro și dolar
59

1.357
Războiul din Iran îi umflă buzunarele lui Vladimir Putin. Cum exploatează Rusia statele vulnerabile pentru a-și întări economia
1.357

















Comentează