Rusia nu caută să termine războiul din Ucraina la 9 mai, sărbătorită ca Ziua Victoriei, a spus ministrul său de externe, Serghei Lavrov, în timp ce analiştii estimează o posibilă încheiere a conflictului la acea dată, notează AFP, conform AGERPRES.
"Militarii noştri nu îşi va ajusta artificial acţiunile la vreo dată anume, inclusiv la Ziua Victoriei", a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru televiziunea italiană Mediaset, difuzat duminică, referindu-se la această dată comemorând ziua de 9 mai 1945 şi capitularea naziştilor în faţa Aliaţilor, printre care Uniunea Sovietică.
"Ritmul operaţiunii din Ucraina depinde, în primul rând, de necesitatea de a minimiza posibilele riscuri pentru populaţia civilă şi militarii ruşi", a adăugat el.
Rusia sărbătoreşte, de obicei, Ziua Victoriei cu mare fast, cu o uriaşă paradă militară prin centrul Moscovei şi un discurs al preşedintelui Vladimir Putin, salutând rolul principal al ţării în înfrângerea fascismului în Europa.
Dar celebrările din acest an vor fi plasate pe fundalul campaniei militare a Moscovei în Ucraina, pe care Putin a justificat-o spunând, printre altele, că fosta republică sovietică trebuie "denazificată" şi făcând alte aluzii la cel de-Al Doilea Război Mondial.
"Vom sărbători solemn ziua de 9 mai, aşa cum facem întotdeauna. Să ne amintim de cei care au căzut pentru eliberarea Rusiei şi altor republici ale fostei URSS, pentru eliberarea Europei de flagelul nazist", a declarat Lavrov.
Mii de civili au fost ucişi în Ucraina şi milioane au fost strămutaţi în urma invaziei ruse care a început la 24 februarie.
Moscova a anunţat un bilanţ oficial de aproximativ o mie de morţi printre soldaţii săi. Ucraina susţine că pierderile Rusiei sunt mult mai mari, potrivit AFP.
Lavrov spulberă estimările analiștilor: Rusia nu caută să termine războiul din Ucraina la 9 mai
București
4°C
Articole Similare

4
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
4

10
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
10

358
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
358

59
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
59

337
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
337

1.077
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.077

68
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
68

1.998
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.998

4.153
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.153

1.981
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.981

2.348
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.348

1.477
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.477

2.289
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.289
















Comentează