Negocierile privind războiul din Siria, desfăşurate sub egida ONU, au o şansă să înregistreze progrese pentru că apelurile de înlăturare de la putere a preşedintelui sirian Bashar al-Assad s-au mai temperat, a declarat sâmbătă ambasadorul rus la Geneva, Aleksei Borodavkin, informează Reuters, conform agerpres.ro.
Cea de-a şaptea rundă de negocieri, încheiată vineri la Geneva, a produs rezultate pozitive, în special o "corecţie" în abordarea delegaţiei opoziţiei, Înaltul Comitet pentru Negocieri (HNC), susţinut de saudiţi, a spus el.
"În esenţă, această corecţie se referă la faptul că în timpul acestei runde opoziţia nu a mai cerut nici măcar o dată demisia imediată a preşedintelui Bashar al-Assad şi a guvernului sirian legitim. HNC şi susţinătorii săi din Occident şi din capitalele din Golf au înţeles că pacea este pe primul loc, şi abia apoi pot fi negociate reformele politice", a explicat înalta oficialitate rusă.
"Al-Assad trebuie să plece" a fost multă vreme mantra HNC şi a susţinătorilor săi internaţionali, idee respinsă fără drept de apel de Rusia, notează Reuters, care aminteşte că în ultimul an opoziţia a suferit înfrângeri militare în faţa forţelor loiale lui Al-Assad şi că acum nici preşedintele american Donald Trump şi nici şeful statului francez, Emmanuel Macron, nu mai cer înlăturarea imediată a liderului de la Damasc.
Totodată, negociatorii lui Al-Assad la convorbirile desfăşurate sub egida ONU au evitat orice discuţie referitoare la tranziţia politică, preferând să se axeze pe lupta împotriva terorismului.
Rusia constată o tot mai mare acceptare a rolului lui Assad în negocierile privind Siria
Articole Similare

641
Preţurile de referinţă la gaze în Europa au sărit cu aproape 45%: record după record doborât
641

1.251
Mesajul elevilor din Vrancea, blocați în Dubai: 'Nu ne-am aflat într-o situație de pericol direct'
1.251

4.202
VIDEO Petrolier lovit în largul costelor Omanului - O persoană a fost ucisă
4.202

108
Mişcarea anti-război a lui Mihail Hodorkovski, desemnată drept "teroristă" de justiţia rusă
108

3.713
Ultimă oră - Românii se întorc acasă din zonele afectate de război: ministrul Oana Țoiu anunță un canal special pe WhatsApp - vezi AICI canalul
3.713

6.360
Iranul a lansat un atac puternic în Qatar: Au vizat resursele energetice ale țării
6.360

9.654
Paradisul fiscal Dubai se spulberă, după riposta Iranului - Oamenii mutați în Dubai cu afaceri se revoltă: Nu ne-am imaginat niciodată
9.654

171
Guvernul libanez a interzis activităţile militare ale Hezbollah - Gruparea trebuie să predea armele
171

145
Ciocniri sângeroase între Pakistan și Afganistan - Forțele pakistaneze estimează că a ucis 415 talibani şi a realizat 46 de bombardamente
145

6.078
Pentagonul recunoaște pierderea a trei avioane F-15 - Cum au fost doborâte
6.078

10.599
UPDATE / Iranul se laudă că a bombardat biroul premierului israelian: „Soarta lui Netanyahu este incertă” / Israelul nu a confirmat atacul
10.599

2.470
Ursula von der Leyen a sunat nouă lideri din Orientul Mijlociu: Singura soluție e una diplomatică
2.470

7.549
Lovitură la inima programului nuclear iranian - Teheranul spune că Natanz a fost atacat, AIEA cere clarificări urgente
7.549

















Comentează