În urma războiului israeliano-iranian, prețul gazelor a crescut serios în Europa. Ce urmează în România?
În acest context, se pune o întrebare legitimă: ce urmează în țara noastră?
Ce urmează în România
În prezent, conform unui anunț făcut astăzi chiar de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, depozitele de gaze naturale ale României sunt umplute, la această oră, în proporție de 40%.
Conform surselor noastre, specialiștii din Ministerul Energiei estimează că la finalul sezonului rece în depozite ar urma să mai rămână un procent de circa 5% de gaze naturale.
Așadar, pentru această perioadă, țara noastră ar fi acoperită, din acest punct de vedere.
Din luna aprilie, Ministerul Energiei va aplica un nou mecanism
În acest moment, prețul gazelor naturale este plafonat în țara noastră.
Mai precis, până la 31 martie 2026, pentru clienții casnici, prețul final facturat de furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus.
„Românii vor trece peste sezonul rece fără probleme cu gazele naturale și fără creșterea facturilor”, au explicat sursele noastre.
Așa cum am scris deja, ministrul Bogdan Ivan vrea să limiteze adaosul comercial la gaze naturale, pe tot lanțul, de la producător la distribuitor.
Spre exemplu, suma percepută de transportator nu va putea trece de 15 lei. De asemenea, distribuitorul nu-și va putea adăugat mai mult de 68 de lei.
Sursele noastre au explicat că acestea sunt valorile maxime, iar atât distribuitorul, cât și transportatorul ar putea să-și adauge sume situate sub aceste praguri.
În cele din urmă, prețul final obținut, așa cum ne-au explicat sursele citate, nu-l va depăși pe cel de acum, anume 310 lei/MWh.





























Comentează