Guvernul olandez a anunţat luni anularea până la 1 septembrie a tuturor evenimentelor şi festivalurilor care durează mai mult de 24 de ore, pentru a evita apariţia de noi focare de COVID-19, informează France Presse.
Prin urmare, ediţiile din 2021 ale unor festivaluri muzicale cunoscute la nivel internaţional, precum Lowlands, Mysteryland şi Down the Rabbit Hole, programate pentru luna august, sunt anulate.
''Din păcate, nu este rezonabil să permitem ca aceste evenimente să continue'', a declarat premierul Mark Rutte într-o conferinţă de presă la Haga.
Guvernul consideră că testarea vizitatorilor la fiecare 24 de ore în timpul unui festival ar fi prea complicat de organizat din punct de vedere logistic.
Decizia a fost luată ''în urma consultării cu sectorul evenimentelor'', a precizat Rutte.
Evenimentele care durează mai mult de 24 de ore au fost deja suspendate până la 13 august. Guvernul a decis să prelungească interdicţia până la sfârşitul verii.
De asemenea, guvernul olandez a anunţat o relaxare a restricţiilor de călătorie, la fel ca majoritatea ţărilor UE. Începând cu 8 august, Ţările de Jos nu vor mai recomanda să nu se călătorească în interiorul UE. La întoarcere, turiştii vor trebui să prezinte un test negativ sau un certificat de vaccinare şi să respecte o perioadă de carantină, în funcţie de situaţia din ţara vizitată.
O creştere a numărului de infecţii la începutul lunii iulie, în special în rândul tinerilor, a forţat guvernul să revină asupra relaxării restricţiilor sanitare, în special luând decizia de a închide din nou cluburile de noapte.
După ce a atins un nivel record, numărul de infecţii în Olanda a scăzut luni, fiind raportate aproximativ 4.600 de cazuri noi, o cifră sub media ultimelor şapte zile.
Această ţară de 17 milioane de locuitori a înregistrat peste 1,8 milioane de cazuri de coronavirus şi 17.807 decese. Aproximativ 83% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin, iar 59% dintre adulţi sunt complet vaccinaţi.
CIVID-19 - Guvernul olandez a anunţat anularea până la 1 septembrie a tuturor evenimentelor şi festivalurilor care durează mai mult de o zi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

31
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
31

23
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
23

1.731
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
1.731

1.760
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.760

2.166
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.166

2.387
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.387

5.856
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.856

2.814
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.814

80
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
80

3.484
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.484

2.734
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.734

96
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
96

1.147
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.147
















Comentează