Războiul dintre Rusia şi Ucraina, declanşat de Moscova la 24 februarie, continua sâmbătă, cu lupte intense în regiunile proruse Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, şi cu asedierea de către trupele ruse a oţelăriei Azovstal din oraşul Mariupol (sud), ultima redută a combatanţilor ucraineni, transmite EFE, citată de Agerpres.
Ofensiva rusă în Doneţk şi Lugansk continuă, a informat în ultimul său buletin de război Statul Major al armatei ucrainene, difuzat pe Facebook. Cu toate acestea, forţele ucrainene au reuşit să respingă opt atacuri în ambele regiuni separatiste, potrivit sursei citate.
"În regiunile Doneţk şi Lugansk, opt atacuri ale duşmanului au fost respinse în data de 6 mai, soldate cu distrugerea a trei tancuri inamice, a opt sisteme de artilerie, a şapte vehicule militare blindate, o maşină şi trei unităţi de echipament", a anunţat Statul Major ucrainean sâmbătă, citat de dpa.
La Herson, sub control rusesc, se observă pregătiri pentru o rupere de facto a regiunii din sudul Ucrainei, a informat portalul Ukrinform.
Serghei Aksionov, liderul prorus şi şeful aşa-zisului guvern autonom din "Republica Crimeea", provincie ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, a declarat că regiunea Herson "a fost eliberată de naţionalişti" şi de "controlul Kievului", a relatat sâmbătă dimineaţa principalul organ de propagandă al Kremlinului, Sputnik, preluat de EFE.
"Astăzi nu există autorităţi din Ucraina care să inspecteze sau să controleze documente. Teritoriul a fost eliberat de naţionalişti", a declarat Aksionov într-un interviu pentru agenţia de ştiri rusă, adăugând că "viaţa în regiunea Herson începe să fie din nou paşnică".
Sputnik mai transmite că, "în timpul unei operaţiuni speciale pentru demilitarizarea Ucrainei", armata rusă "a obţinut controlul asupra întregii regiuni Herson, din sudul ţării, şi a unei părţi din Azov şi a regiunii Zaporojie". "Au fost înfiinţate administraţii civile-militare în regiune, au început transmisiile posturilor de televiziune şi radio ruse şi sunt restabilite legăturile comerciale cu Crimeea", a mai spus Aksionov pentru Sputnik.
În alte secţiuni ale frontului, unde s-au dat lupte grele în ultimele săptămâni, activitatea ruşilor s-a limitat la operaţiuni de recunoaştere militară şi la tiruri de artilerie, potrivit Statului Major ucrainean, citat de dpa. În regiunea Izium, de exemplu, de unde Rusia plănuieşte să avanseze serios către Kramatorsk pentru a încercui unităţile ucrainene din regiunea Donbas, au fost folosite drone pentru a detecta poziţiile defensivei ucrainene.
Harkov, oraş de peste un milion de locuitori, şi localităţi de lângă Doneţk au fost vizate de atacuri de artilerie. Au fost desfăşurate şi forţe aeriene ruse, în schimb nu au fost anunţate atacuri la sol. Agenţia dpa menţionează că nu a putut verifica independent aceste informaţii.
La rândul său, conducerea militară rusă a anunţat că a distrus în regiunea Harkov un important arsenal de armament provenind din SUA şi UE şi a ucis 280 de militari ucraineni. "În gara feroviară Bogoduhov din regiunea Harkov a fost distrus un important arsenal de echipament militar provenind din SUA şi UE. Ca urmare a atacurilor, au fost anihilaţi 280 de naţionalişti şi distruse 48 de echipamente de luptă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.
Potrivit oficialului rus, forţa aerospaţială rusă a distrus cu rachete de înaltă precizie cinci zone de concentrare a echipamentului militar, plus un depozit de muniţii din apropierea localităţii Bahmut, în regiunea Doneţk.
Aviaţia rusă a atacat 18 obiective militare ucrainene, între care două posturi de control în localitatea Skovorodnikovo, din regiunea Harkov, precum şi două depozite de arme şi combustibil în localitatea Dacinoie, din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei.
În Mariupol, unde potrivit unor surse ruse şi ucrainene s-a reuşit vineri evacuarea a 50 de civili, continuă asediul rus în încercarea de a pătrunde în complexul Azovstal, potrivit presei ucrainene.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat vineri seară speranţa că militarii ucraineni blocaţi în Azovstal pot fi salvaţi.
"Mediatori influenţi, state influente" sunt implicate, a spus Zelenski, fără a oferi detalii. "Lucrăm şi la opţiuni diplomatice pentru a-i salva pe militarii care au rămas la Azovstal", a insistat el.
Militari şi multe persoane rănite s-ar mai afla blocate în Azovstal, pe care ruşii l-au bombardat zile la rând, dar care dispune de buncăre şi tuneluri.
Autorităţile ucrainene au anunţat sâmbătă scufundarea unei nave amfibie ruse în apropiere de ţărmurile Odesei, precum şi doborârea unei rachete a inamicului rus în regiunea Poltaba, în estul ţării. Totodată, ucrainenii au declarat că au reuşit să doboare o dronă rusă de recunoaştere tot lângă Odesa.
În fine, autorităţile din Odesa au informat că sâmbătă au avut loc atacuri succesive ruse cu rachete la periferia oraşului, urmate de explozii puternice, în timp ce două localităţi din regiunea Sumî, în nord, a fost şi ele ţintele unor atacuri cu rachete.
Potrivit unui purtător de cuvânt al administraţiei din Odesa, în timpul dimineţii de sâmbătă au căzut patru rachete de croazieră în oraş, a relatat Ukrinform.
Rusia bate pasul pe loc în Doneţk şi Lugansk, după opt atacuri respinse de ucraineni - La Mariupol continuă asediul rus la oţelăria Azovstal
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Cercetările recente arată că un ingredient dintr-un aliment popular ar putea încetini îmbătrânirea
3

28
Semnal de alarmă pentru Guvern! Fermierii cer amânarea taxei pe carbon la îngrășăminte – risc de scumpiri masive și penurie în 2026
28

107
FCSB - Feyenoord: toate calculele, scenariile și punctele necesare pentru primăvara europeană
107

82
Proteste în pijamale în marile gări din Europa! Activiștii de mediu schimbă strategia - ce solicită aceștia
82

31
Disney face o investiție masivă în OpenAI. Personajele sale iconice intră în lumea inteligenței artificiale
31

170
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Forțele ruse au atacat iar instalațiile energetice din regiunea Poltava, izbucnind mai multe incendii
170

282
Vladimir Putin își declară sprijinul pentru Nicolas Maduro în plin conflict între Venezuela și Trump
282

146
Horoscopul zilei de 13 decembrie 2025. Capricornii sunt stresați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
146

228
Un vicepremier cere accelerarea procedurilor de atestare pentru Via Transilvanica: "Birocrația nu poate împiedica recunoașterea traseului / Procedura de atestare ar trebui să fie una simplă"
228

643
Descoperire excepțională în Egiptul antic: Vasul 'plăcerilor interzise' confirmă relatările lui Strabon după 2.000 de ani
643

542
Femeia care trăiește cu o ureche pe picior: cazul dramatic din spatele acestei imagini
542

884
Anul 2026 anunță schimbări majore. Numerologia îți dezvăluie destinul în funcție de ziua în care te-ai născut
884

1.903
S-a încălcat legea: Șefa Curții de Apel București, acuzată că a făcut publică o înregistrare de ședință fără bază legală
1.903





















Comentează