Rusia a returnat Kievului corpurile altor 1.000 de soldaţi ucişi

Autor: George Traicu

Publicat: 09-04-2026 16:28

Actualizat: 09-04-2026 16:31

Article thumbnail

Sursă foto: X

Kievul a indicat joi că Rusia a restituit Ucrainei alte 1.000 de trupuri, prezentate ca fiind ale unor soldaţi ucraineni căzuţi în lupte, într-unul din puţinele domenii de cooperare dintre cele două ţări beligerante, relatează AFP. Deputatul rus Şamsail Şaraliev din partea Rusiei Unite, partidul pro-Kremlin, a indicat că Rusia a primit la schimb trupurile a 41 de soldaţi ruşi, potrivit EFE.

"Astăzi au avut loc măsuri de repatriere şi corpurile a 1.000 de persoane decedate au fost returnate Ucrainei. Potrivit părţii ruse, corpurile restituite aparţin unor militari ucraineni", a indicat pe Telegram Centrul ucrainean pentru prizonierii de război.

"Odată ce rămăşiţele pământeşti vor fi identificate, trupurile vor fi predate familiilor pentru o înhumare demnă", a afirmat instituţia citată.

Schimburile de rămăşiţe ale combatanţilor constituie unul dintre puţinele domenii de cooperare între Rusia şi Ucraina de la începutul invaziei ruse la scară largă în ţara vecină acum peste patru ani.

O înregistrare video difuzată de agenţia video de stat Ruptly, o filială a RT (Russia Today), arată bărbaţi îmbrăcaţi complet în combinezoane albe şi cu mănuşi albastre ducând corpuri în saci mortuari din spatele unui camion mare către un alt camion.

Înregistrarea, publicată pe Telegram, îi arată şi pe observatori în veste ale Crucii Roşii.

În martie, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR) a declarat că facilitează, în medie, schimbul a aproximativ 1.000 de cadavre pe lună între Kiev şi Moscova, în principal soldaţi.

Schimbul anterior a avut loc în urmă cu mai bine de o lună, pe 26 februarie, când Rusia a predat, de asemenea, 1.000 de corpuri şi a primit trupurile a 35 de soldaţi ruşi.

În ianuarie şi octombrie anul trecut, ruşii şi ucrainenii au efectuat schimburi similare, în cadrul cărora partea rusă a predat de fiecare dată o mie de ucraineni şi a primit rămăşiţele a 38, respectiv 31 de soldaţi ruşi.

În conformitate cu acordul de la Istanbul de la jumătatea anului 2025, Moscova şi Kievul au efectuat mai multe schimburi de corpuri ale militarilor căzuţi în luptă, în cadrul cărora Rusia ar fi predat aproximativ 10.000 de trupuri de ucraineni şi ar fi primit aproape 200.

Această proporţie este explicată de experţi prin avansul rusesc pe front, care - deşi lent - nu permite ucrainienilor să-şi recupereze soldaţii căzuţi în luptă.

Invazia lansată de Rusia în Ucraina în februarie 2022 este cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, care, potrivit estimărilor, a provocat deja sute de mii de morţi de ambele părţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură9°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri