Numărul de militari şi echipamente americane în Europa relevă faptul că Washingtonul doreşte să aibă controlul asupra Uniunii Europene, în pofida declaraţiilor unor politicieni europeni privind intenţia de a crea propria armată comună pentru a avea o mai mare independenţă, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, citată de agenţia de presă oficială rusă TASS preluată de Agerpres
'Cum credeţi, cui din această ţară - care îşi sporeşte prezenţa militară în Europa - îi va plăcea că Europa a început să facă declaraţii că UE nu este vasala (SUA)', a spus reprezentanta diplomaţiei ruse, referindu-se, se pare, la o declaraţie făcută în ajun de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la bordul portavionului Charles de Gaulle.
'Statele Unite ale Americii sunt aliatul nostru istoric, vor continua să fie, sunt aliatul împreună cu care preluăm toate riscurile, cu care efectuăm cele mai complicate operaţiuni, dar a fi aliat nu înseamnă să fii vasal şi deci, pentru a nu fi vasal, noi nu trebuie să depindem de ele', a afirmat Macron, reacţionând la seria de tweeturi ale preşedintelui american Donald Trump, care a criticat iniţiativa sa privind crearea unei armate a UE, catalogând-o drept 'insultătoare'..
În conferinţa de presă de joi, Zaharova a declarat : 'Nu cred că o asemenea cantitate de armament, tehnică, contingentul militar nemijlocit, reprezintă un indice de cooperare şi interacţiune, eu cred că acestea îndeplinesc funcţii de control şi anume control asupra Europei'.
De fapt,'ţi se aminteşte la (fiecare) 24 de ore cine este şeful şi cine este responsabil de viitorul tău. Prin urmare, eu cred şi, bineînţeles, că şi mulţi analişti spun acest lucru, că declaraţiile făcute în unele capitale europene nu pot fi pe placul SUA pentru că Statele Unite îşi au propria agendă şi propriile planuri pentru Europa', a mai spus purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
Crearea propriilor forţe armate este dreptul suveran al statelor şi blocurilor politico-economice, a subliniat ea, referindu-se la iniţiativa lansată de preşedintele francez privind crearea unei armate proprii a UE, idee susţinută şi de către cancelarul german Angela Merkel.
În prezent în Europa, potrivit TASS, se află 60.000 de militari americani din toate tipurile de armate, desfăşuraţi în 13 garnizoane în cinci ţări: Belgia, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda. Forţele aeriene ale SUA folosesc şapte baze în şase state: Belgia, Marea Britanie, Germania, Grecia, Italia şi Cipru. Navele Flotei a 6-a a SUA, dislocată în Marea Mediterană, se schimbă prin rotaţie.
Aflat la bordul portavionului Charles de Gaulle, preşedintele francez a explicat din nou miercuri seara proiectul său de armată europeană, susţinând că în materie de apărare, Europa rămâne extrem de dependentă de SUA.
Expunându-şi iniţiativa marţi, preşedintele Franţei a evocat 'puteri autoritare care reapar şi se reînarmează la graniţele Europei'. ''Europenii nu vor fi apăraţi dacă nu se decide constituirea unei armate europene adevărate. Faţă de Rusia, care este la frontierele noastre şi care a arătat că poate fi ameninţătoare (...), trebuie să avem o Europă care să se apere singură mai mult, fără să depindă doar de Statele Unite şi într-o manieră mai suverană'', a pledat şeful statului francez într-un interviu difuzat de Europe 1.
Rușii încercă să bage zânzanie în NATO-Numărul militarilor americani în Europa reflectă dorinţa Washingtonului de a controla UE(purtătoarea de cuvânt a MAE rus)
Explorează subiectul
Articole Similare

109
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
109

792
VIDEO Operațiunea 'Răgetul leului' va schimba regulile în Orientul Mijlociu. Israelul continuă să atace în 'inima Teheranului'
792

1.488
VIDEO Explozii în portul din Oman: Ambasada americană își avertizează angajații să se baricadeze
1.488

4.283
Omul din umbră care l-a convins pe Donald Trump să atace Iranul: Va rămâne cel mai mare jucător din regiune
4.283

2.088
VIDEO Sânge la porțile consulatului SUA din Pakistan: Protestul a degenerat în violențe mortale
2.088

3.089
Iranul anunță că a bombardat cu succes bazele militare ale SUA din Golful Persic: Amenință cu cea mai mare ofensivă din istorie
3.089

65
Irakul declară doliu național timp de trei zile după moartea liderului iranian Ali Khamenei
65

2.193
Prințul moștenitor al Iranului prezintă un plan post-Khamenei: Tranziția va schimba total țara
2.193

84
Ivanka Trump a mers la sinagogă în timp ce tatăl ei și Israelul atacau Iranul
84

86
Roberta Metsola: Moartea ayatollahului trebuie să fie semnalul încheierii epocii dictatorilor în Iran
86

5.820
Lovitură teribilă pentru Iran: Pe lângă Ali Khamenei, a murit și fiul care îi urma la conducere. Toată familia ayatollahului a fost eliminată
5.820

4.088
VIDEO Atmosferă greu de înțeles în Iran: Mii de femei îl plâng pe Ali Khamenei, deși ele au fost principalele victime ale regimului
4.088

4.637
Șeful Securității Naționale din Iran amenință că va `înjunghia` America direct în inimă. Vor să-l elimine pe Donald Trump?
4.637

















Comentează