Cei doi ruşi suspectaţi de Londra de tentativă de otrăvire a lui Serghei Skripal au fost în Republica Cehă în 2014, când fostul agent rus se afla în această ţară, a afirmat miercuri radioul public ceh Radiozurnal, citat de AFP preluată de Agerpres.
''Se pare că ruşii au înfiinţat un grup operaţional care îl urmărea pe Skripal înainte de tentativa de omor'' în cazul lui în martie 2018 la Salisbury, în sud-vestul Angliei, a indicat Radiozurnal, citând ''o sursă a serviciilor secrete demnă de încredere''.
Potrivit site-ului de investigaţii Bellingcat, cei doi bărbaţi aflaţi în colimatorul Londrei au fost identificaţi ca fiind Aleksandr Mişkin, medic angajat de către serviciul militar rus GRU, şi ofiţerul aceluiaşi serviciu Anatoli Cepiga. Mişkin se dădea drept Aleksandr Petrov, iar Anatoli Cepiga drept Ruslan Boşirov.
Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi de Londra că sunt la originea otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok a lui Serghei Skripal şi a fiicei lui Iulia pe 4 martie la Salisbury. Moscova a dezminţit ferm aceste acuzaţii.
Aleksandr Mişkin s-a cazat sub numele de Aleksandr Petrov între 13 şi 16 octombrie 2014 la un hotel din Ostrava (nord-est), după care a plecat la Praga. Anatoli Cepiga a mers la Praga pe 11 octombrie acelaşi an sub numele de Ruslan Boşirov, potrivit sursei citate de radio.
''Din păcate nu cunoaştem data plecării lor din Republica Cehă'', a declarat pentru AFP Janek Kroupa, jurnalist de investigaţii al Radiozurnal care urmăreşte cazul.
Aceeaşi sursă a radio a mai spus că Serghei Skripal a fost în Republica Cehă în cea de-a doua jumătate a lunii octombrie 2014, pentru a-i ajuta pe ofiţerii locali să-i identifice pe presupuşii spioni ruşi în această ţară.
Serviciul ceh de informaţii BIS, precum şi poliţia refuză să comenteze oficial informaţiile difuzate de către Radiozurnal.
Kremlinul a refuzat de asemenea să comenteze informaţiile Bellingcat privind identitatea lui Aleksandr Mişkin şi a lui Anatoli Cepiga.
Pe 12 septembrie, preşedintele rus Vladimir Putin declara că ştie cine sunt cele două persoane acuzate de către Londra, dar dădea asigurări că este vorba despre ''civili'' care nu au nimic de-a face cu infracţionalitatea.
Rușii îl urmăreu pe Skripal de cel puțin patru ani. În 2014 cei doi suspecți au fost la Praga în același timp cu fostul agent rus
Explorează subiectul
Articole Similare

367
VIDEO Iranienii au început să tragă în navele din Strâmtoarea Hormuz: Este închis principalul robinet petrolier al lumii
367

1.316
A fost ales urmașul lui Ali Khamenei: Ayatollahul Alireza Arafi va conduce Iranul
1.316

21
Hamas condamnă atacul care a dus la moartea lui Ali Khamenei: 'O crimă abominabilă'
21

1.717
Vladimir Putin, reacție furibundă la lichidarea lui Ali Khamenei: Este o crimă cinică! Încalcă toate standardele moralității umane
1.717

2.247
Iranul se răzbună. Va lovi punctele critice ale infrastructurii americane/ Donald Trump a depășit 'o linie roșie foarte periculoasă'
2.247

2.621
Iranul ridică tonul: Președintele vorbește despre un război împotriva musulmanilor
2.621

2.267
Un înalt oficial din Emiratele Arabe avertizează Iranul: Aceste atacuri vă izolează în regiune
2.267

69
Ministrul britanic al apărări nu crede în lacrimile iranienilor vărsate după Ali Khamenei: 'Era o sursă a răului'
69

1.482
Israelul a spart o aplicație de rugăciuni din Iran pentru a trimite mesaje împotriva sistemului: 'Dezertați și luptați'
1.482

1.671
VIDEO Benjamin Netanyahu a ieșit cu un mesaj pentru poporul iranian: Le cere să iasă în stradă la revoluție!
1.671

3.998
Schimbare la vârful Gărzilor Revoluționare: Vahidi, în centrul unor acuzații grave
3.998

91
Lovitură pentru Moscova: Forțele Speciale belgiene au oprit un petrolier suspect în Marea Nordului
91

3.532
Efectul direct și palpabil pentru România, din cauza războiului din Iran: Gardienii Revoluției nu permit trecerea prin Strâmtoarea Ormuz
3.532

















Comentează