Consumatorii de energie vor fi sprijiniţi de la bugetul de stat de la 1 aprilie, dar de anul viitor ar trebui să-şi reducă singuri facturile prin măsuri de eficienţă energetică, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), într-o conferinţă de profil.
"Sunt convins că această criză energetică va accentua preocuparea şi investiţiile în eficienţă energetică. Preţul mare va determina consumatorii să se gândească la măsuri de eficienţă energetică, dar trebuie să vină şi din partea instituţiilor statului o preocupare şi un efort pentru informare şi creşterea gradului de conştientizare a importanţei acestei măsuri, la nivelul tuturor consumatorilor, de la cel casnic la cel mai mare consumator non-casnic. Nici nu ne putem imagina ce multă risipă există în acest moment. Am mai fost criticat pentru afirmaţia mea că energia a fost mult prea ieftină ca să existe preocupare în cadrul unor categorii de consumatori pentru măsuri de eficienţă. Iată că am ajuns în momentul în care preţul creşte de 2-3 ori în mai puţin de un an şi este posibil ca eficienţa energetică să capete cu totul altă dimensiune", a spus Bege, la conferinţa "Energia, prezent şi viitor", organizată de Asociaţia Furnizorilor de Energie din România, conform AGERPRES.
Doar prin schimbarea anumitor comportamente, prin eliminarea acestor risipe, deja putem să obţinem nişte economii de consum la facturi, pentru că orice reducere de consum se va reflecta în factură, în emisiile de CO2, în reducerea dependenţei de importuri şi în preţuri, dacă cererea scade, a arătat el.
În ceea ce priveşte măsurile de la 1 aprilie, oficialul ANRE a precizat că se conturează o decizie finală, dar mai sunt mici aspecte de discutat la nivelul Executivului.
"Cred că săptămâna aceasta Guvernul va lua o decizie. Nu voi da detalii, pentru că nu este rolul meu să anunţ ceva, dar, trecând peste asta, trebuie să găsim repede nişte soluţii care vor avea efecte pe termen mediu sau lung, prin care să rezolvăm problema dependenţei faţă de importurile la gaze şi energie şi prin asta putem contribui la reducerea dependenţei Europei de importurile de energie. Să venim cu investiţii nu doar în generare", a arătat Bege.
România şi-a propus să construiască cel puţin 6,9 GW de energie regenerabilă până în 2030, dar, în opinia acestuia, cu un cadru legislativ bine gândit, putem ajunge la 10-12 GW capacităţi noi de regenerabile până în 2030.
"Cred că este cazul ca şi investiţiile în eficienţă energetică să fie stimulate. Piaţa, consumatorii casnici, non-casnici, stimulaţi de creşterea preţurilor, vor merge în această direcţie, cred că e cazul ca şi din surse bugetare să se stimuleze aceste investiţii. Este aceeaşi poveste cu 'dăm peşte maselor sau îi învăţăm să pescuiască'. Pe termen scurt trebuie să le dăm peşte, de la 1 aprilie, ca să aibă ce să mănânce, dar poate deja pentru 2023 ar fi cazul să înveţe să pescuiască", a conchis reprezentantul ANRE.
Românii sunt îngrijorați de facturile la energie, vicepreședintele ANRE se ține de povești: 'Le dăm peşte, dar de anul viitor ar trebui să înveţe să pescuiască'
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

783
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
783

1.531
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
1.531

24
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
24

92
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
92

47
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
47

105
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
105

70
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
70

398
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
398

35
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
35

121
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
121

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

33
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
33

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează