România participă la cea de-a doua ediţie a Expoziţiei internaţionale de tehnică militară - EDEX 2021, organizată la Cairo în perioada 29 noiembrie - 2 decembrie, cu un stand naţional la care sunt prezente companii din industria de apărare aflate atât în portofoliul Ministerului Economici, cât şi cu capital privat, informează un comunicat de presă al Ministerului Economiei remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, la standul României expun opt companii din industria naţională de apărare, de stat şi private: C.N. Romarm, C.N. Romtehnica, Prooptica, Interactive, Blue Space Technology, CertSign, Drass şi Titan Maşini Grele. De asemenea, printre invitaţi se regăsesc reprezentanţi ai Ministerului Economiei şi ai Ministerului Apărării Naţionale, prin Statul Major al Apărării, Statul Major al Forţelor Aeriene şi Direcţia Generală pentru Armamente.
"Prezenţa companiilor româneşti la EDEX confirmă interesul României pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale româno-egiptene. Consider că avem o oportunitate pentru identificarea unor noi modalităţi de fructificare a potenţialului de dezvoltare a cooperării în domenii importante, atât pentru România, cât şi pentru Egipt, precum industria de apărare", a declarat Daniela Nicolescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, care a participat la deschiderea oficială a Expoziţiei, vizitând standul României şi susţinând operatorii economici prezenţi.
La ediţia din acest an a EDEX participă aproximativ 400 de companii de profil care expun cele mai noi tehnologii în apărare şi armament, delegaţii guvernamentale din 45 de ţări, numeroase delegaţii militare, estimându-se prezenţa a peste 30.000 de vizitatori. Printre firmele străine care participă se regăsesc cele din SUA (Boeing, Raytheon, Lockheed Martin), Franţa (Naval Group, Dassault Aviation, Safran) sau Germania (NVL Group, KMW, European Security & Defence (Mittler Report), Thyssenkrupp Marine Systems).
România este prezentă la cea de-a doua ediţie a Expoziţiei internaţionale de tehnică militară - EDEX 2021, organizată la Cairo
București
11°C
Articole Similare

296
Una din cinci gospodării ajunge sub pragul sărăciei după plata energiei (raport)
296

27
Cipru anunță că va începe exportul de gaze naturale în 2028
27

983
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
983

665
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
665

1.068
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.068

1.421
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
1.421

1.867
Trump lovește dur în inima bazei sale electorale. Fermierii americani reclamă creșteri uriașe de prețuri la îngrășăminte. Avertizări cu privire la siguranța alimentară a SUA
1.867

1.127
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
1.127

45
Meta analizează un plan de concedieri masive pe fondul creşterii costurilor cu infrastructura pentru inteligenţa artificială
45

73
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
73

2.031
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
2.031

1.795
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.795

43
Economia SUA a crescut mult mai lent decât se estima în ultimele trei luni ale anului 2025, în timp ce inflaţia de bază a accelerat la începutul lui 2026
43
















Comentează