România a devenit, anul trecut, liderul Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte ritmul de creştere a comerţului electronic, iar valoarea acestei pieţe a ajuns la 5,6 miliarde de euro, relevă datele publicate, luni, de către reprezentanţii unui fintech european, conform agerpres.
Raportul întocmit de ZEN.com arată că, deşi majoritatea românilor preferă să comande de la magazinele electronice interne, mulţi sunt atraşi de platformele transfrontaliere, datorită preţurilor mici şi a ofertelor bune.
"În prezent, românii care care cumpără online din afara UE bunuri cu valoarea declarată de până la 10 euro nu plătesc TVA pentru achiziţie. Pentru bunurile cu valoare declarată între 10 şi 150 de euro, cumpărătorii nu plătesc taxe vamale, dar plătesc TVA. Actuala reglementare a comerţului online transfrontalier ar fi condus la o pierdere semnificativă a veniturilor şi un impact sever asupra bugetelor UE şi ale statelor sale membre, oferind comercianţilor din afara UE un avantaj competitiv neloial", notează compania.
În 2020, România a devenit liderul UE în privinţa ritmului de creştere a comerţului electronic, chiar dacă doar 45% dintre utilizatorii români de Internet au cumpărat online. Piaţa comerţului electronic a atins valoarea de 5,6 miliarde de euro şi a marcat o creştere anuală de 30%. "Cu toate acestea, deşi majoritatea românilor preferă să comande de la magazinele electronice interne, mulţi sunt atraşi de platformele transfrontaliere, datorită preţurilor mici şi a ofertelor bune", se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, începând cu data de 1 iulie 2021, intră în vigoare noile reglementări privind TVA care se aplică în cazul cumpărăturilor online din afara UE. Noile reglementări vor face ca achiziţiile online din China să devină mai scumpe şi, prin urmare, mai puţin profitabile, din cauza faptului că TVA se va aplica şi pentru cumpărăturile online transfrontaliere cu valoare declarată de până la 10 euro.
Un studiu realizat de iSense Solutions pentru GPeC evidenţiază faptul că o treime dintre români preferă să cumpere online din magazinele din China (27%), statele membre ale UE (23%) şi SUA (4%) . Mai mult, AliExpress ocupă locul al doilea în topul platformelor externe preferate de către români, chiar înaintea Amazon.
"Aşteptările clienţilor au crescut odată cu piaţa comerţului electronic. De exemplu, majoritatea consumatorilor europeni consideră că timpul maxim de livrare ar trebui să fie de aproximativ trei zile, atunci când cumpără un produs online. Pe de altă parte, popularitatea pieţelor din Asia de Est, deşi au termene de livrare lungi, arată că românii sunt capabili să îşi reducă unele cerinţe dacă primesc în schimb ceva "suplimentar" - indiferent dacă va fi un preţ scăzut sau posibilitatea de a recupera o parte din suma plătită sub formă de cashback. Prin urmare, vânzătorii online români pot concura nu numai prin preţul sau timpul de livrare incomparabil mai rapid decât al omologilor lor asiatici, ci şi prin o ofertă interesantă legată de achiziţiile din magazinul lor. Acestea ar putea fi calea către a prelua clienţii de la giganţii din Orientul Îndepărtat", sunt de părere specialiştii.
Aceşti consideră că un abonament lunar la un preţ scăzut sau retrageri imediate în contul bancar al vânzătorului ar reprezenta doar câteva dintre modalităţile de a menţine echilibrul dintre atractivitatea pentru client şi profiturile pentru magazinul electronic.
De altfel, fintech-ul ZEN.com oferă un astfel de abonament, iar datorită pachetelor dedicate, soluţiile inovatoare ale companiei se dovedesc a fi profitabile şi eficiente în întreprinderile mici şi mijlocii.
ZEN.com este un fintech european, licenţiat sub supravegherea Băncii Centrale a Lituaniei şi autorizat de Autoritatea Bancară Europeană în 31 de ţări din Spaţiul Economic European.
Compania a fost fondată de către autorul platformei de succes internaţional G2A.com şi se dezvoltă printr-un parteneriat strategic cu Mastercard.
În ianuarie 2021, ZEN a primit premiul Cashless Pay 2020 pentru cea mai interesantă soluţie de plăţi.
România este liderul pieței de comerț electronic din UE, în ceea ce priveşte ritmul de creştere, cu o valoare de peste 5,6 miliarde euro în 2020
București
10°C
Articole Similare

614
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
614

1.008
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.008

67
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
67

2.861
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.861

3.183
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.183

41
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
41

115
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
115

135
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
135

15.311
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
15.311

138
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
138

8.383
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.383

212
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
212

7.095
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.095
















Comentează