România este "în faza finală" cu Planul Naţional Strategic (PNS), iar toate cele peste 370 de observaţii făcute de Comisia Europeană au fost "prelucrate", însă nu au fost validate deocamdată din cauza vacanţei pe care au avut-o funcţionarii europeni, dar până la 1 octombrie lucrurile ar urma să fie "foarte clare", a declarat vineri, la Arad, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
Ministrul a spus, într-o conferinţă de presă, că la PNS "s-a lucrat mult, foarte atent" şi "este un document foarte laborios, schimbat mult faţă de politica agricolă comună pe ciclul 2014 - 2020, cu o deplasare mai accentuată spre mediu şi cu restricţii mai puternice din acest punct de vedere, dar cu o claritate mai bună din punct de vedere al proiecţiei pentru susţinerea fermierilor în perioada următoare".
"Suntem în faza finală cu acest Plan Naţional Strategic, el a fost încărcat în comunicarea cu Comisia Europeană, au venit o serie întreagă de observaţii, şi nu puţine, peste 370 de observaţii care au trebuit să fie prelucrate. Sperăm ca odată cu încheierea vacanţei celor de la Comisia Europeană să putem să validăm acest Plan Naţional Strategic. Sunt doar şapte ţări care au încheiat acest obiectiv, sunt 20 în prelucrarea datelor, între care şi România. Nu este un termen anume, însă noi ne-am programat ca până la 1 octombrie lucrurile să fie foarte clare pentru România. Sunt clare la această dată pentru noi, nu sunt clare pentru Comisia Europeană. Şi spun că sunt clare pentru că toate observaţiile pe care le-a făcut Comisia Europeană noi le-am prelucrat şi am comunicat modificările care au fost necesare în viziunea Comisiei Europene. Însă nu au fost validate sau mai bine spus nu au fost autorizate aceste modificări pentru că au avut această perioadă de vacanţă", a explicat ministrul.
"Suntem pregătiţi cu tot Planul, nu avem nicio problemă din punct de vedere al interpretării corecte a obiectivelor pe care şi le-a introdus în conceptul general Uniunea Europeană şi pe care noi le-am asimilat, având în vedere specificitatea condiţiilor şi specificitatea agriculturii ţării româneşti" - a adăugat ministrul.
Ministrul Agriculturii este prezent vineri în Arad, unde a vizitat Târgul Agromalim, cel mai mare târg de agricultură organizat în ţară după Bucureşti, la care participă aproximativ 270 de firme din România, Ungaria, Germania, Franţa, Olanda, Polonia, Cehia şi Bulgaria. Ministrul s-a mai întâlnit cu fermieri şi primari din judeţ.
România este 'în faza finală' cu Planul Naţional Strategic. Petre Daea: 'Toate observaţiile CE au fost prelucrate'
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

350
Claudiu Târziu, după votul din Parlament pe solicitarea SUA: "Opoziția a căzut într-o capcană. AUR sigur e deranjat de eticheta de anti-americani"
350

2.791
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
2.791

1.669
Jocuri politice pe banii țării! Lider PNL: PSD împreună cu AUR şi Simion au pus la cale o conspiraţie prin care vor să facă bugetul României ţăndări
1.669

665
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
665

3.238
Theodor Stolojan, lecție pentru guvernanți: 'Scăderea accizelor la carburanți ar fi o greșeală. Nu pot să protejez întreaga populație'
3.238

995
DOCUMENT: Criza carburanților ajunge pe masa coaliției: plafonare de preț, subvenție la pompă și repornirea Petrotel, propuse de ministrul Energiei
995

5.902
Gigi Becali îl face praf pe George Simion după scandalul pe tema dislocării de trupe SUA în România: 'Bă, dacă sunteți suveraniști apărați-vă singuri. Nu mai mergeți să dați mâna cu oamenii'
5.902

3.237
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
3.237

1.749
Fostul ministru al Energiei explică ce se întâmplă cu gazul din Neptul Deep după controversele apărute: 'Se salvează niște costuri'
1.749

160
Deputatul AUR Andrei Gușă: "Sistemul a decis implicarea de facto a României în două războaie în mai puțin de 24 de ore! Vrem pace!"
160

38
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
38

33
Ministrul apărării, Radu Miruţă, s-a întâlnit cu noul ambasador al SUA în România: Prezenţa militară americană în ţara noastră, alături de investiţiile SUA în domenii strategice contribuie la consolidarea securităţii naţionale
33

1.779
Thuma (PNL) cere un buget echitabil pentru județul Ilfov: „Am obligația să apăr interesul cetățenilor”
1.779
















Comentează