Doi români, cadre medicale în Marea Britanie, dați afară pentru acte de violență extrem de brutale

Autor: Diana Pană

Publicat: 09-01-2026 05:45

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Un cuplu de români, care s-a mutat înainte de Brexit în Regatul Unit pentru a lucra în sectorul sanitar, a fost exclus separat din profesie, în urma unor fapte grave de violență, potrivit concluziilor comisiilor disciplinare britanice.

Alina Ioniță, în vârstă de 40 de ani, asistentă medicală într-un cămin de îngrijire și mamă a patru copii, și soțul său, Ghinescu Costin, 41 de ani, medic veterinar calificat, s-au mutat inițial din București în Irlanda de Nord în 2014, înainte de a se stabili ulterior în Bournemouth, în comitatul Dorset.

Asistentă medicală, sancționată pentru agresarea unui pacient cu demență

Ioniță a fost exclusă din profesie de către Nursing and Midwifery Council (NMC), organismul de reglementare a asistenților medicali din Marea Britanie, după ce a fost condamnată pentru agresarea unui pacient cu demență. Incidentul a avut loc în iulie 2020, într-un cămin de îngrijire din Irlanda de Nord, unde asistenta ar fi atacat pacientul aflat într-o stare de agitație, într-un acces de furie, scrie Express.

Medic veterinar, condamnat pentru violență domestică

La rândul său, Ghinescu Costin a fost exclus din profesie de autoritatea de reglementare veterinară, după ce s-a constatat că acesta fusese condamnat în 2019 la închisoare pentru violență domestică. Potrivit documentelor analizate de oficiali, Costin și-ar fi amenințat soția cu moartea în timpul unei dispute familiale descrise drept „explozive”, ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele și ar fi împins-o de până la 16 ori. În timpul agresiunii, el le-ar fi spus copiilor: „Am de gând să-i dau mamei o lecție.”

Cazul a atras atenția autorităților de reglementare din Regatul Unit, care au decis că faptele celor doi sunt incompatibile cu exercitarea unor profesii ce presupun responsabilitate, încredere publică și respectarea unor standarde etice stricte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri