Rogobete: România transformă în bine spitalele cu bani din PNRR

Autor: Liana Ganea

Publicat: 09-08-2025 18:46

Actualizat: 09-08-2025 21:46

Article thumbnail

Sursă foto: Alexandru Rogobete/Facebook

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat, sâmbătă, cu prilejul vizitei în judeţul Galaţi, că România transformă în bine spitalele cu bani din PNRR, iar Galaţi e un exemplu de performanţă.

"România transformă în bine spitalele cu bani din PNRR - iar Galaţiul este un exemplu de performanţă, ambiţie şi angajament faţă de viitor. La Galaţi, ceea ce altădată părea imposibil devine realitate: spitale renovate, echipamente medicale moderne, secţii digitalizate şi cabinete de medicină de familie aduse la cele mai înalte standarde. Toate acestea - prin peste 150 de milioane de lei din fonduri PNRR, fonduri locale şi o viziune clară, cu respect pentru oameni. Sunt finanţate ambulatorii moderne, echipamente de înaltă performanţă, secţii de terapie intensivă neonatală, infrastructură pentru reducerea infecţiilor nosocomiale şi digitalizarea completă a sistemului sanitar", a transmis ministru într-o postare pe Facebook.

Acesta a fost sâmbătă la mai multe unităţi sanitare din Galaţi. "La Spitalul Judeţean 'Sf. Apostol Andrei' - dotări moderne şi lucrări pentru reducerea riscului infecţiilor nosocomiale. La Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul pentru Copii 'Sf. Ioan' - investiţiile sunt aproape finalizate. La Spitalul Municipal 'Anton Cincu' Tecuci - lucrări pentru reducerea infecţiilor şi digitalizare, iar Ministerul Sănătăţii va sprijini dotarea cu echipamente medicale moderne. Cabinetele de medicină de familie - dotate sau renovate, sprijin direct pentru medici şi pacienţi. Toate spitalele importante din judeţ - de la Galaţi la Tecuci şi Târgu Bujor - incluse în valul de modernizare", a mai transmis Alexandru Rogobete, potrivit Agerpres.

Acesta a adăugat că este alături de toţi medicii de bună-credinţă şi de cei care se comportă cu respect faţă de pacienţi. Ministrul spune că pacienţii trebuie să fie auziţi, iar părerea lor trebuie să conteze în felul în care este organizat sistemul sanitar.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri