Atacantul Robert Lewandowski a declarat luni că nu a decis încă în privinţa viitorului său la FC Barcelona, odată ce contractul său actual expiră pe 30 iunie. ''Pentru mine, nimic nu s-a schimbat. Am timp să decid ce este mai bine'', a declarat polonezul.
Atacantul, care va împlini 38 de ani în august, a vorbit într-o o conferinţă de presă în timpul cantonamentului echipei naţionale a Poloniei. Polonia va înfrunta Albania joi în semifinala play-off-ului pentru turneul Cupei Mondiale din această vară din Canada, Statele Unite şi Mexic.
Lewandowski a vorbit şi despre faptul că a încetat să mai execute penalty-uri pentru Barcelona, după ce a ratat două din cele trei pe care le-a încercat în acest sezon, o sarcină pe care o împart acum Lamine Yamal şi Raphinha.
''Dacă un jucător uneori joacă şi alteori nu, există un moment de indecizie, iar noi luăm acele decizii pe teren. Avem jucători care execută bine penalty-urile, iar dacă simţi că nu ai ritm, că nu ai contact, atunci binele echipei este pe primul loc. Deci nu s-a datorat penalty-urilor ratate'', a argumentat el.
Atacantul a recunoscut că a fost dificil să se obişnuiască să joace cu o mască de protecţie din cauza fracturii osoase de pe partea interioară a orbitei stângi, suferită pe 28 februarie în meciul împotriva lui Villarreal.
''Să joci cu o mască nu este confortabil când ai ceva aproape de ochi. Am încercat să măresc masca pentru a avea cât mai mult spaţiu posibil şi asta a ajutat puţin. A fost dificil la început, dar apoi m-am obişnuit şi trebuie să joc cu ea încă două săptămâni'', a comentat el.
În cele din urmă, jucătorul polonez a explicat că ''indiferent ce se întâmplă în următoarele meciuri'', nu va lua nicio decizie imediată cu privire la posibila sa retragere din echipa naţională.
''Când voi şti că este momentul potrivit, o voi spune, dar cu siguranţă nu mă gândesc încă la asta. Opinia mea despre această chestiune nu se va schimba după următoarele două meciuri'', a spus el.




























Comentează