Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat marţi că i-a propus omologului său rus Vladimir Putin să se voteze o rezoluţie în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru ridicarea blocadei ruse asupra portului Odesa, ceea ce ar permite exportarea cerealelor ucrainene care sunt blocate acolo, informează AFP, potrivit Agerpres.
"I-am propus, în discuţia pe care am avut-o împreună cu (cancelarul federal german) Olaf Scholz sâmbăta trecută, preşedintelui Putin ca noi să luăm iniţiativa unei rezoluţii la Naţiunile Unite, pentru a conferi un cadru foarte clar acestei operaţiuni", a declarat Macron la finalul unui summit european la Bruxelles.
În condiţiile în care Rusia impune în Marea Neagră o blocadă asupra porturilor ucrainene, în special asupra portului Odesa, Ucraina caută cu disperare să exporte cele circa 20 de milioane de tone de cereale stocate în silozurile ţării, unde viitoarele recolte din vara aceasta vor necesita la rândul lor să fie depozitate.
"Decizia depinde de un acord al Rusiei şi de garanţiile pe care ea le oferă: în faţa deminării (portului Odesa), care este indispensabilă pentru ca navele să poată intra şi să preia aceste cereale, sunt necesare garanţii de securitate oferite ucrainenilor pentru a evita ca ei să fie atacaţi", a insistat Macron.
Kievul are nevoie de "garanţii legitime de securitate, (iar) cadrul Naţiunilor Unite ne va permite să facem aceasta", a adăugat preşedintele francez, subliniind de asemenea "rolul foarte important al Turciei, dată fiind responsabilitatea ei în Marea Neagră" şi recentele sale convorbiri cu Moscova.
"Nu se pune problema ca sub acoperirea unui coridor maritim pentru raţiuni umanitare să existe o fragilizare a situaţiei de securitate a Ucrainei", a subliniat la rândul său preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Pentru viitorul imediat, Comisia Europeană a propus de asemenea să fie stabilite "rute prioritare" pe şosele şi pe calea ferată, mobilizând transportul de marfă al UE, pentru a prelua o parte din stocurile de cereale blocate.
"Lucrăm la această propunere a Comisiei şi noi am discutat în timpul summitului asupra diferitelor posibilităţi pentru a găsi rute alternative, însă este complicat, din motive logistice, şi este mai costisitor", a subliniat Michel.
Aceste căi alternative cu trenul şi pe şosele vor permite transportarea în cel mai bun caz a unei treimi din stocurile de cereale, a mărturisit pentru AFP un responsabil european.
Ridicarea blocadei asupra Odesei - Propunerea lui Macron pentru Vladimir Putin
București
4°C
Articole Similare

154
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
154

839
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
839

578
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
578

560
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
560

230
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
230

850
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
850

61
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
61

1.086
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.086

77
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
77

2.057
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.057

795
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
795

1.980
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.980

1.291
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.291
















Comentează