Douăsprezece partide de extremă dreapta din state ale Uniunii Europene se vor reuni sâmbătă, la Milano, în jurul liderilor francez Douăsprezece partide de extremă dreapta din state ale Uniunii Europene se vor reuni sâmbătă, la Milano, în jurul liderilor francez Marine Le Pen şi italian Matteo Salvini, cu o săptămână înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, a comunicat joi formaţiunea franceză Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional), transmite AFP.
În Piaţa Domului din Milano, şase formaţiuni vor fi reprezentate de şefii lor: Adunarea Naţională de Marine Le Pen, Liga de Matteo Salvini, PVV olandez de Geert Wilders, Volia (Bulgaria) de Vesekin Mareşki, SPD ceh de Tomio Okamura, iar Sme Rodina slovac de Boris Kollar.
Alternativa pentru Germania (AfD), care ar putea aduce 11 eurodeputaţi în Parlamentul European, va fi reprezentată de eurodeputatul George Meuthen, din partea FPOe austriac va fi prezent Harald Vilimski, membru al PE, iar pentru Vlaams Belang flamand, eurodeputatul şi fostul preşedinte Gerolf Annemans.
Pentru Partidul Popular danez va fi prezent europarlamentarul Andres Vistisen, pentru EKRE (Estonia) va participa vicepreşedintele Jaak Madison, iar pentru Adevăraţii Finlandezi, vicepreşedinta Laura Huntasaari şi italian Matteo Salvini, cu o săptămână înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, a comunicat joi formaţiunea franceză Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional), transmite AFP potrivit Agerpres.
În Piaţa Domului din Milano, şase formaţiuni vor fi reprezentate de şefii lor: Adunarea Naţională de Marine Le Pen, Liga de Matteo Salvini, PVV olandez de Geert Wilders, Volia (Bulgaria) de Vesekin Mareşki, SPD ceh de Tomio Okamura, iar Sme Rodina slovac de Boris Kollar.
Alternativa pentru Germania (AfD), care ar putea aduce 11 eurodeputaţi în Parlamentul European, va fi reprezentată de eurodeputatul George Meuthen, din partea FPOe austriac va fi prezent Harald Vilimski, membru al PE, iar pentru Vlaams Belang flamand, eurodeputatul şi fostul preşedinte Gerolf Annemans.
Pentru Partidul Popular danez va fi prezent europarlamentarul Andres Vistisen, pentru EKRE (Estonia) va participa vicepreşedintele Jaak Madison, iar pentru Adevăraţii Finlandezi, vicepreşedinta Laura Huntasaari
Reuniune a extremei europene la Milano în jurul lui Salvini și Le Pen
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

9
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
9

17
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
17

493
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
493

28
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
28

1.479
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.479

40
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
40

1.705
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.705

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

86
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
86

53
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
53

1.312
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.312

59
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
59

1.138
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.138

















Comentează