Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă vineri, la orele 16.00 GMT, cu privire la presupusa producere de arme biologice în Ucraina, la solicitarea Moscovei a cărei credibilitate în domeniul armelor chimice a fost pusă sub semnul întrebării de Washington şi Londra în cadrul unei sesiuni asupra Siriei, notează AFP preluat de agerpres.
Rusia acuză Washingtonul şi Kievul că gestionează laboratoare destinate producerii de arme biologice în Ucraina, lucru negat de cele două capitale. Moscova acuzase deja în 2018 Statele Unite că efectuează în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, o altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, urmăreşte aderarea la NATO şi Uniunea Europeană.
În cursul unei reuniuni lunare a Consiliului de Securitate privind folosirea armelor chimice în Siria - dosar încă deschis şi care continuă să sufere de o lipsă de informaţii din partea Damascului denunţată de ONU -, Washingtonul şi Londra au menţionat ambele Ucraina.
Statele Unite şi Marea Britanie susţin, de miercuri, că Rusia s-ar putea să fi folosit arme chimice în Ucraina.
"Rusia a difuzat în repetate rânduri dezinformări cu privire la utilizarea repetată de către Siria a armelor chimice", a spus ambasadorul adjunct al SUA Richard Mills. "Recentul val de minciuni al Rusiei în încercarea de a justifica războiul premeditat şi nejustificat împotriva Ucrainei ar trebui să clarifice, o dată pentru totdeauna, că nu se poate avea încredere în Rusia atunci când vorbeşte despre utilizarea armelor chimice în Siria", a spus el.
De zece zile, "Rusia şi-a continuat războiul de agresiune împotriva Ucrainei, asediind oraşe, ucigând civili fără discernământ, forţând milioane de oameni să fugă în căutarea siguranţei", a spus omologul său britanic, James Kariuki. "Paralelele cu acţiunea Rusiei în Siria sunt clare" şi "comparaţia se extinde şi la armele chimice, deoarece vedem cum se profilează în Ucraina spectrul familiar al dezinformării ruseşti" pe acest subiect, a adăugat el.
Chestionat, purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, a afirmat joi că "nu deţine nicio informaţie (...) privind utilizarea lor" în Ucraina. "A recurge la acestea ar fi ilegal şi o încălcare gravă a dreptului internaţional", a subliniat el.
Dacă Franţa nu a menţionat Ucraina în intervenţia sa, ambasadorul albanez, Ferit Hoxha, a cărei ţară este membru nepermanent al Consiliului de Securitate, a ţinut să facă o lungă introducere despre bombardamentul rus cu o zi înainte de la un spital de copii din Ucraina. "Aceasta este o crimă care nu trebuie să rămână nepedepsită", a insistat el.
Ambasadorul adjunct al Rusiei, Dmitri Polianski, a respins acuzaţia sa, afirmând, aşa cum făcuse Moscova până atunci, că acel loc, ocupat de "combatanţi", "nu mai adăposteşte de mult timp femei aproape să nască". Potrivit acestuia, fotografiile care arată o femeie însărcinată în fa?a acestui spital distrus sunt un montaj.
Într-un mesaj adresat naţiunii vineri, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a negat orice dezvoltare a armelor chimice de către ţara sa.
"Sunt preşedintele unei ţări decente, un popor decent şi sunt tatăl a doi copii. Nimeni nu dezvoltă arme chimice sau de distrugere în masă pe teritoriul meu", a spus el.
Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU privind armele biologice care ar fi stocate în Ucraina
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

0
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
0

135
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
135

464
VIDEO Bolojan și Zelenski au bătut palma la București: drone cu expertiză ucraineană ar putea fi produse în România
464

1.499
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
1.499

1.405
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
1.405

1.258
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.258

1.391
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
1.391

997
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
997

974
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
974

2.652
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.652

2.290
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
2.290

2.334
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.334

880
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
880

















Comentează