O nouă emisiune de obligaţiuni, în valoare de aproape 17,5 milioane de lei, din partea retailerului online Elefant, a intrat, marţi, la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul ELF26, iar planurile companiei pentru acest an vizează dezvoltarea unei platforme de tip Marketplace şi cooptarea a circa 2.500 de parteneri, conform Agerpres.
Noile obligaţiuni se vor tranzacţiona pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al Bursei, dedicat sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM).
Aceasta este a doua emisiune de obligaţiuni a companiei Elefant Online listată la Bursa de Valori Bucureşti, după cea din 2018 şi care a constat în emisiunea a 76.514 obligaţiuni cu o valoare nominală de 100 lei/obligaţiune şi o rată a dobânzii fixă de 9%/an.
Obligaţiunile au fost rambursate integral la termen pe data de 27 septembrie 2021.
"Începem luna februarie cu o nouă listare, după primele două listări din luna ianuarie. Salutăm revenirea societăţii Elefant Online cu a doua emisiune de obligaţiuni. Este important de menţionat că, în anul 2018, când prima emisiunea de obligaţiuni a intrat în ringul bursier, societatea era prima din sectorul său de activitate care a emis obligaţiuni printr-un plasament privat. Este a 49-a emisiune de obligaţiuni listată şi tranzacţionată în prezent pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare. Comparaţia cu prima emisiune este că de da aceasta maturitatea este mai lungă, pe 5 ani, nu pe 3 ani. Ne bucură să vedem că Elefant Online accesează din nou piaţa de capital şi că găseşte piaţa de capital un instrument la îndemână şi, desigur, sperăm că în viitorul apropiat pasul următor ar putea fi listarea acţiunilor societăţii (...) Vă urăm succes cu dezvoltarea platformei de tip Marketplace pe care o veţi realiza prin utilizarea fondurilor pe care le-aţi obţinut din ofertă", a afirmat, la conferinţa de lansare a noilor obligaţiuni Elefant Online, Ileana Botez, directorul Departamentului de admitere la tranzacţionare din cadrul BVB.
La rândul său, Sergiu Chircă, CEO Elefant Online, a subliniat faptul că, pentru acest an, platforma va creşte cu cel puţin 400.000 de produse noi.
"Suntem a doua oară aici, la Bursă. Acum trei ani am îmbrăţişat pentru prima oară piaţa de capital, când Elefant era în creştere şi într-o transformare serioasă dintr-o librărie într-un mall al familiei. Astăzi, ţintim Marketplace-ul pentru următoarea etapă importantă în strategia noastră. Chiar pentru perioada foarte apropiată, în următoarele săptămâni, vom reveni cu mai multe noutăţi. Ţintim aproximativ 2.500 de parteneri - vânzători pe platformă în acest an, iar oferta noastră va creşte cu cel puţin 400.000 de produse noi, de la 1,3 milioane de produse cât sunt acum. Astfel, suntem astăzi într-o etapă foarte importantă pentru compania noastră şi încurajăm celelalte business-uri din România, mai ales industriile noi - zona de tech sau e-commerce - să urmeze această calea de finanţare care a devenit din ce în ce mai activă şi dorită de către antreprenori. Planurile sunt mari şi compania este în creştere. Avem bani din aceste obligaţiuni, avem bani de la acţionari. Este abia prima etapă din această ambiţie de a deveni un Marketplace mare. Nu excludem o revenire în viitor către pieţe de capital", a spus Chircă.
Totodată, Gabriel Aldea, director brokeraj al Tradeville, a subliniat că, în cursul anului 2021, compania pe care o reprezintă a reuşit să participe şi să ajute la finanţarea a 20 de emitenţi diferiţi, dintre care 17 din postura de intermediar.
"În 2018, la finalul lunii septembrie, Tradeville finaliza cu succes primul său plasament privat pentru Elefant Online. A fost prima emisiune de obligaţiuni intermediată de Tradeville. La momentul respectiv suma trasă de noi a fost de 7,6 milioane de lei. Până la finalul anului 2018 am reuşit să mai intermediem un plasament privat. Prin comparaţie, în 2021 Tradeville a reuşit să participe şi să ajute la finanţarea a 20 de emitenţi diferiţi, dintre care 17 din postura de intermediar, ceea ce o performanţă absolut remarcabilă atât pentru Tradeville, cât şi pentru piaţa de capital românească care reuşeşte să finanţeze în acest fel economia reală într-o măsură din ce în ce mai mare. Numai în lunile noiembrie şi decembrie (2021, n.r.) Tradeville a reuşit să finanţeze 7 emitenţi diferiţi, din postura de intermediar în cazul a 5, iar unul dintre ei a fost Elefant Online. Suma atrasă de acesta a fost de 2,3 ori mai mare faţă de plasamentul anterior, din 2018. Asta atestă faptul că este un emitent serios, de calibru, care îşi propune să crească, să se dezvolte şi să se finanţeze prin piaţa de capital. Un emitent care reuşeşte să finanţeze odată prin intermediul pieţei de capital o poate fac recurent şi ulterior pentru că beneficiază de o notorietate mai mare în rândul investitorilor", a menţionat Gabriel Aldea.
Compania Elefant a fost înfiinţată în anul 2010 de către Fribourg Capital, ulterior alte două fonduri de investiţii alăturându-se prin majorare de capital - 3TS Capital Partners (în 2014) şi Axxess Capital (în 2016).
Iniţial, elefant.ro s-a concentrat pe o singură categorie de produs - cartea, dar în anii următori compania a trecut printr-o diversificare majoră a ofertei. În prezent, este al doilea jucător din comerţul online local în funcţie de numărul de comenzi, fiind lider de piaţă pe segmentul de carte şi unul dintre jucătorii mari pe pieţele pentru cosmetice, parfumuri şi jucării.
Retailerul online Elefant a intrat pe Bursa de Valori Bucureşti cu o nouă emisiune de obligaţiuni, în valoare de aproape 17,5 milioane de lei
Explorează subiectul
Articole Similare

7
IMM România își pregătește rolul european: Planuri pentru un eveniment major dedicat extinderii UE
7

9
Vânzările globale de vehicule electrice au încetinit în noiembrie, marcând cel mai slab ritm din februarie 2024
9

1.407
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
1.407

15
Energia regenerabilă a furnizat aproape jumătate din electricitatea UE în trimestrul trei din 2025
15

16
BVB a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
16

67
Bogdan Ivan: Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România a fost pusă în funcțiune
67

37
Comisia Europeană confirmă: Bulgaria intră în zona euro în 2026, indiferent de situația politică
37

1.145
Piața imobiliară, în picaj: numărul tranzacțiilor a scăzut dramatic. Ultimele date ANCPI
1.145

59
Comisia Europeană va modifica interdicţia UE privind vânzarea de automobile cu motoare pe combustie din 2035
59

34
Evoluţii financiar-bancare şi bursiere în lume: Bursa de pe Wall Street a deschis mixt şedinţa de vineri
34

604
Vacanțele în Bulgaria se scumpesc: Cât vor plăti românii pentru un sejur în destinația lor preferată
604

30
Alexandru Nazare, la ECOFIN: România cere eficienţă, transparenţă şi reguli moderne în arhitectura economică şi financiară a UE
30

19
Rata angajării în UE s-a menţinut stabilă în trimestrul trei din 2025: Creșteri notabile în România, Malta și Estonia
19





















Comentează