Reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru libertatea presei, Harlem Desir, i-a cerut luni preşedintelui american Donald Trump să pună capăt 'atacurilor' sale împotriva presei din Statele Unite, subliniind că acestea subminează fundamentul democraţiei şi riscă să încurajeze astfel de practici în alte ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.
'Declaraţiile preşedintelui american sunt foarte îngrijorătoare în măsura în care ele degradează rolul esenţial jucat de mass-media în orice societate democratică', a declarat Harlem Desir.
Într-un discurs rostit în Phoenix (Arizona) pe 22 august, Donald Trump a acuzat mass-media că este 'total incorectă', 'putredă' şi că a minţit în privinţa afirmaţiilor sale despre evenimentele violente de la Charlottesville, reaminteşte OSCE.
Calificând presa ca fiind un 'duşman al poporului', preşedintele american nu numai că îi subminează legitimitatea, ci şi îi supune pe jurnalişti riscului de a deveni şi mai mult ţinte ale violenţei, a spus Desir.
Mai mult, 'astfel de declaraţii pot avea un impact internaţional având în vedere ameninţările crescânde la adresa libertăţii mass-media în zona OSCE şi dincolo de aceasta', a spus organizaţia.
OSCE, cu sediul la Viena, este formată din 57 de state din Europa, Asia Centrală şi America de Nord.
Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei îi cere lui Donald Trump să nu mai atace presa
București
12°C
Articole Similare

2
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
2

12
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
12

494
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
494

1.271
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.271

79
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
79

1.515
Iranul sfidează SUA și Israelul: Regimul de la Teheran rămâne puternic și e capabil să zdruncine economia mondială
1.515

1.462
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.462

5.532
Viktor Orbán ironizează România în timp ce îl atacă pe vicepreședintele PE: 'M-am abținut să comentez starea economiei românești'
5.532

11.808
Ce vrea Iranul pentru a opri războiul din Orientul Mijlociu: trei condiții anunțate în premieră de președintele Masoud Pezeshkian
11.808

5.081
Cum a ajuns Volodimir Zelenski așa? Epuizarea preşedintelui Ucrainei și frustrarea faţă de Occident devine tot mai vizibilă
5.081

4.543
Israelul a lovit puternic o bază unde Iranul construia bomba nucleară: Asalt asupra Teheranului
4.543

1.817
Avertisment sumbru al AIE: Cea mai mare criză de petrol din istorie lovește lumea
1.817

12.097
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
12.097

















Comentează