În plină criză provocată de creşterea costului vieţii zilnice în Regatul Unit, regele Charles al III-lea a lăudat solidaritatea britanicilor în mesajul lui de Crăciun, difuzat duminică, primul discurs de acest tip susţinut de actualul suveran britanic după ce a urcat pe tronul ţării sale, informează AFP.
Purtând un costum bleu, suveranul britanic, în vârstă de 74 de ani, a transmis acest mesaj din capela Sf. George de la Castelul Windsor, unde au fost înmormântaţi părinţii lui, regina Elisabeta a II-a, care a domnit peste şapte decenii şi a murit pe 8 septembrie la vârsta de 96 de ani, şi prinţul Philip, decedat în 2021 la vârsta de 99 de ani.
"Nu voi putea niciodată să vă mulţumesc suficient pentru dragostea şi simpatia pe care aţi manifestat-o faţă de toată familia noastră", a declarat suveranul britanic, subliniind că acest Crăciun este deosebit de emoţionant "pentru toţi cei care au pierdut pe cineva drag".
El i-a salutat pe militarii şi angajaţii serviciilor de urgenţe, "care lucrează neobosiţi" pentru siguranţa ţării, precum şi pe angajaţii din domeniul sănătăţii, în contextul în care infirmierele britanice au organizat recent o grevă inedită.
"Vreau să aduc în mod special un omagiu tuturor acestor oameni minunat de amabili, care, cu atât de mult generozitate, oferă alimente, bani şi momente din timpul lor atât de preţios în momente marcate de mari îngrijorări şi de încercări", a adăugat regele Charles al III-lea.
Monarhul britanic i-a evocat şi pe cei care sunt afectaţi de război, de foamete sau de catastrofe naturale, precum şi pe cei care "aici, la noi în ţară, caută soluţii pentru a-şi plăti facturile sau pentru a-şi hrăni şi încălzi familiile", într-o perioadă în care inflaţia a ajuns la aproape 11%. "O astfel de solidaritate sinceră este cea mai inspirată expresie a capacităţii de a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi", a subliniat el.
"Indiferent de religia voastră, sau dacă nu aveţi niciuna, în această lumină sursă de viaţă şi în adevărata umilinţă care constă în ajutorarea celor din jur eu cred că putem să găsim speranţa pentru viitor", a adăugat regele Charles, care le-a transmis britanicilor "un Crăciun plin de pace, bucurie şi cu lumină veşnică".
Mesajul de Crăciun face parte din marile evenimente anuale la care participă suveranii britanici, alături de discursul tradiţional rostit la deschiderea Parlamentului şi de cel pronunţat la aniversarea oficială a şefului statului.
Această tradiţie a început în 1932, când regele George al V-lea a susţinut un discurs la radio.
Duminică dimineaţă, familia regală a Marii Britanii a asistat la slujba de Crăciun oficiată pe Domeniul Sandringham, reluând astfel o tradiţie ce a fost întreruptă după 2019 de pandemia de coronavirus.
Regele Charles al III-lea urmează să fie încoronat oficial pe 6 mai 2023 la Abaţia Westminster din Londra, în cadrul unei ceremonii ce va fi orientată "spre viitor", dar va rămâne ancorată "în lunga tradiţie şi pompă a monarhiei", a precizat biroul de presă de la Palatul Buckingham.
Regele Charles al III-lea, primul mesaj de Crăciun: Nu voi putea niciodată să vă mulţumesc suficient
Explorează subiectul
Articole Similare

94
Transferul anului în televiziune: Denise Rifai a semnat cu Antena 1 și vine cu un nou format de emisiune
94

267
Dimitri Medvedev amenință voalat Finlanda: Experiența conflictelor din secolul XX nu este în favoarea lor
267

980
SURSE Se ridică valul anti-Bolojan: În interiorul PNL bătălia este foarte strânsă și orice decizie poate provoca o implozie
980

881
VIDEO Ministrul Energiei anunță planul PSD: Sprijin lunar la facturile de energie și gaze pentru românii cu venituri sub 2500 de lei
881

2.925
VIDEO Sorin Grindeanu, confruntat cu scenariul unei țepe majore din partea lui Bolojan: Liberalii au vorbit despre anularea rotativei
2.925

1.782
VIDEO Grindeanu critică dur Guvernul și ministrul de Finanțe: 'Târziu, foarte târziu!'
1.782

2.575
VIDEO Sorin Grindeanu nu joacă după cum cântă Ilie Bolojan: Dacă iese PSD, de la guvernare, Guvernul pică!
2.575

2.876
VIDEO Sorin Grindeanu lămurește stenogramele în care acuza setea de sânge la guvernare: Nu numai la parteneri m-am referit
2.876

3.129
VIDEO| Vestea așteptată de milioane de pensionari din România: La Guvern se pregătesc sume importante de bani
3.129

3.325
Sănătatea românilor, sursă de profit - dosarul care zguduie sistemul medical: Echipamente cumpărate la prețuri umflate, para-ndărăt și prejudicii uriașe | RECHIZITORIU
3.325

1.550
Mutare uriașă! Americanii de la Carlyle vor să cumpere Lukoil în parteneriat cu Emiratele Arabe
1.550

4.656
Incident șocant în Olt! Un american a făcut infarct în sediul Poliției Corabia, după ce a fost tras "pe dreapta" de agenți
4.656

5.145
România intră în jocul cel mare: Se așează la masa marilor puteri, în bătălia pentru cea mai râvnită resursă a omenirii
5.145

















Comentează