Bărbat reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie obţinut de fosta soţie, două zile la rând

Autor: Liana Ganea

Publicat: 02-02-2026 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Un bărbat de 56 de ani din localitatea Agrişu a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud după ce, două zile la rând, a încălcat ordinul de protecţie prin care era obligat să nu se apropie la mai puţin de 50 de metri de domiciliul fostei soţii, situat în municipiul Bistriţa.

Potrivit datelor comunicate luni de IPJ, faptele s-au petrecut în zilele de sâmbătă şi duminică, poliţiştii găsindu-l de fiecare dată pe individ în faţa uşii de acces în locuinţa fostei sale soţii.

Mai mult, după prima încălcare a ordinului de protecţie, bărbatul a fost condus la spital pentru o evaluare psihiatrică, a precizat, pentru Agerpres, reprezentantul IPJ Bistriţa-Năsăud, Paul Rodilă.

La data de 1 februarie, poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore.

"Ca urmare a celor constatate, poliţiştii Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa au dispus reţinerea bărbatului pentru o durată de 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa în vederea documentării întregii activităţi infracţionale", a mai transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri