Urmarea unui tratament pentru scăderea nivelului de colesterol la persoanele cu vârsta sub 45 de ani ar putea avea drept efect reducerea riscului de boli cardiovasculare şi de accidente vasculare ulterior pe durata vieţii, este concluzia unui studiu amplu publicat miercuri, potrivit AFP, scrie AGERPRES.
Autorii cercetării, care au analizat datele medicale provenind de la 400.000 de persoane din 19 ţări occidentale pe o perioadă îndelungată (de până la 43 de ani în unele dintre cazuri), confirmă legătura dintre un nivel foarte ridicat de colesterol şi riscul cardiovascular pe termen lung.
Totodată, studiul arată că această creştere a riscului este mai accentuată în cazul pacienţilor relativ tineri (cu vârsta sub 45 de ani), decât în cazul celor de peste 60 de ani.
Astfel, femeile sub 45 de ani cu un nivel al colesterolului ''non-HDL'' (colesterol ''rău'') puţin mai ridicat - cuprins între 1,45 şi 1,85 grame pe litru - şi care prezintă cel puţin doi factori de risc pentru afecţiuni cardiovasculare (precum obezitate, diabet, hipertensiune sau tabagism) au o probabilitate de 16% de a suferi un accident cardiovascular înainte de împlinirea vârstei de 75 de ani.
În cazul femeilor de 60 de ani sau peste această vârstă cu un profil similar, riscul este de doar 12%, potrivit studiului publicat în revista medicală britanică The Lancet.
Pentru bărbaţii cu aceleaşi caracteristici, probabilitatea este cuprinsă între 29% şi 21%.
''Durata expunerii''
"Acest fapt sugerează că nu doar nivelul colesterolului, ci şi durata expunerii la un colesterol mărit este factorul care prezintă pericol pentru sănătate", a menţionat Paul Leeson, profesor de medicină cardiovasculară la Universitatea Oxford (Marea Britanie) într-un comentariu independent faţă de studiu.
Cu ajutorul procedurii de modelare statistică, cercetătorii au demonstrat apoi că, dacă diminuăm la jumătate nivelul de colesterol ''non-HDL'', spre exemplu prin tratamentul cu statine, riscul cardiovascular în cazul femeilor cu vârsta sub 45 de ani ar scădea la 4%, iar în cazul bărbaţilor, la 6%.
Colesterolul HDL, deseori supranumit ''colesterol bun'', este alcătuit din lipoptroteine care transportă excesul de colesterol către ficat, evitând acumularea acestuia în vasele de sânge.
Colesterolul non-HDL se măsoară scăzând din nivelul total de colesterol, nivelul de colesterol HDL. În alcătuirea acestuia intră colesterolul LDL (asociat riscului de ateroscleroză, o acumulare de depozite de lipide la nivelul vaselor) şi trigliceride.
"Aceste rezultate confirmă ideea potrivit căreia controlarea nivelului colesterolului mai devreme pe parcursul vieţii ar putea avea efecte mai bune decât în cazul în care aşteptăm să înaintăm în vârstă pentru a face acest lucru", a comentat Leeson.
Totodată, înainte de a face recomandări medicale, ar trebui realizate cercetări ulterioare pe tema modalităţii de reducere eficace a colesterolului în cazul persoanelor relativ tinere în special pentru a şti dacă este necesar ca acestea să urmeze un tratament continuu timp de mai multe decenii, a subliniat acesta.
Informaţiile disponibile până în prezent despre statine ''nu au evaluat posibilitatea unor tratamente urmate timp de decenii, ceea ce înseamnă că riscul efectelor nedorite - care ar modifica raportul beneficiu-risc - nu este stabilit foarte clar'', a estimat de asemenea Jennifer G. Robinson, profesoară la catedra de epidemiologie a Universităţii din Iowa (SUA) într-un alt comentariu independent pe marginea studiului.
Mai mulţi autori ai studiului au declarat că au primit finanţări sub diverse forme (burse de cercetare, fonduri...) din partea diferitelor laboratoare farmaceutice.
Reducerea timpurie a nivelului de colesterol scade riscul apariţiei unei afecţiuni cardiovasculare (studiu)
Explorează subiectul
Articole Similare

20
Un laborator de medicină nucleară va fi construit la Spitalul de Oncologie din Arad
20

12
SCJU Târgu Mureş a realizat prima prelevare de ţesuturi pentru transplant din acest an
12

69
Oamenii de știință au descoperit celule cerebrale care reacţionează diferit în funcţie de gen şi context social
69

1.690
Laptele praf retras de urgență de pe rafturi: risc de diaree și vărsături pentru sugari
1.690

3.610
Virusul care ia amploare în India: de ce se tem autoritățile
3.610

2.120
Ai simțit și tu vibrația fantomă? Știina explică misterul vibrațiilor inexistente ale telefonului mobil
2.120

4.141
Nu îmbătrânim treptat: Cele două vârste la care corpul suferă 'șocuri biologice'
4.141

95
Agenţia Naţională de Transplant anunţă şapte transplanturi în ultima săptămână
95

143
Ministrul Sănătății: Dezvoltarea cercetării genomice în România a ajuns într-o etapă decisivă
143

3.218
Cercetătorii au făcut o descoperire alarmantă: Zahărul după masă crește riscul de Alzheimer
3.218

2.753
Analiza genetică care rescrie originile sifilisului: Secole la rând s-a crezut că a apărut în Europa
2.753

3.796
S-a găsit vaccinul care ține timpul pe loc și încetinește îmbătrânirea
3.796

228
Apa din dozatoarele comerciale, sub semnul întrebării: Riscuri de contaminare microbiană (studiu)
228

















Comentează